You are here:

Schimbare de antrenor la Galatasaray! Fatih Terim a plecat de pe banca tehnică după o şedinţă care a durat doar 15 minute | ULTIMA ORĂ

Schimbare de antrenor la Galatasaray! Fatih Terim a plecat de pe banca tehnică după o şedinţă care a durat doar 15 minute | ULTIMA ORĂ
Comentarii

Galatasaray a ajuns într-un punct critic în acest sezon, iar conducerea a luat o decizie drastică la nivelul băncii tehnice. Fatih Terim părăseşte postul de antrenor, după rezultatele slabe din actuala stagiune.

Moruţan şi Cicâldău au rămas fără Terim la Galatasaray

În ciuda unui parcurs european bun, după ce echipa s-a calificat în grupa de Europa League în 16-imile competiţiei, Galatasaray a rămas fără şanse la titlu. Multipla campioană a Turciei e la mijlocul clasamentului, fără a emite pretenţii al primele locuri, iar Fatih Terim a fost tras la răspundere. 

Hurriyet.com.tr anunţă că Fatih Terim s-a despărţit de Galatasaray după o şedinţă de doar 15 minute cu preşedintele Burak Elmas, semn că s-a dorit o schimbare de ambele părţi. Presa din Turcia scrie despre un "război rece" între preşedinte în interiorul clubului, ceea ce ar fi dus la schimbarea atitudinii antrenorului turc faţă de ce se întâmplă. 

Astfel, Olimpiu Moruţan şi Alexandru Cicâldău, doi dintre fotbaliştii transferaţi în acest sezon care s-au bucurat de sprijinul lui Fatih Terim, sunt nevoiţi să-i câştige încrederea următorului tehnician, într-o perioadă în care nici cei doi jucători nu au mai dat randamentul dorit. 

Fatih Terim, cel care a început al patrulea mandat la Galatasaray în decembrie 2017, a câştigat 97 de victorii, 44 de înfrângeri şi 35 de remize, la ultima aventură. 

Cicâldău, debusolat la Galatasaray

Galatasaray, cu Olimpiu Moruţan şi Alexandru Cicâldău titulari, a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, de echipa Giresunspor, în etapa a XX-a a campionatului Turciei.

”Îmi pare rău pentru această situaţie. Nu înţeleg ce se întâmplă, nu înţeleg de ce nu putem câştiga. Fanii noştri nu merită asta. Cred că adversarii au înscris la prima lor ocazie. Suntem foarte ghinionişti şi nu putem înscrie”, a declarat Alexandru Cicâldău, potrivit site-ului oficial al lui Galatasaray.

În clasament, Galatasaray este pe locul 10, cu 27 de puncte, iar Giresunspor pe 13, cu 25 de puncte. Lider este Trabzonspor, cu 49 de puncte. În runda următoare, Galatasaray va juca în deplasare cu Hatayspor, în timp ce Giresunspor va primi vizita lui Kasimpasa.

Afla mai multe despre: galatasarayfatih terim 

viewscnt
Articole similare