You are here:

Schimbare de ultimă oră în lotul naţionalei U21 a României. Pe cine a convocat Mutu de urgenţă

Schimbare de ultimă oră în lotul naţionalei U21 a României. Pe cine a convocat Mutu de urgenţă
Comentarii

Adrian Mutu (41 de ani) a făcut o convocare de urgenţă la naţionala de tineret a României. "Briliantul" l-a chemat pe Carlo Casap (21 de ani) de la Viitorul la naţionala U21.

Site-ul frf.ro a anunţat, vineri, că Mutu l-a chemat pe Carlo Casap la naţionala U21 în locul lui Vlad Draogmir (21 de ani). Selecţionerul a fost nevoit să ia această decizie, deoarece la Perugia sunt cazuri pozitive de COVID-19 şi, potrivit legilor din Italia, Dragomir nu poate părăsi oraşul şi ţara.

Toţi jucătorii din lotul formaţiei italiene sunt consideraţi contacţi direcţi şi se află în izolare, având voie să se deplaseze în afara bazei de pregătire doar pentru antrenamente sau meciuri. Astfel, Adrian Mutu l-a chemat în locul lui Vlad Dragomir pe Carlo Casap, mijlocaşul de la FC Viitorul.

Lotul convocat de Adrian Mutu pentru meciurile naţionalei U21:

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), George Micle (FC Argeş);

Fundaşi: Denis Haruţ (FC Botoşani), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruţ (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);

Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj),  Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia), Alexandru Măţan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruţan (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul);

Atacanţi: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).

Afla mai multe despre: adrian mutulotu21nationala u21carlo casap 

viewscnt
Articole similare