You are here:

Schimbări în regulamentul FIFA! Ce se întâmplă cu jucătorii care au două cetăţenii

Schimbări în regulamentul FIFA! Ce se întâmplă cu jucătorii care au două cetăţenii
Comentarii

FIFA ia în consideraţie o revizuire a regulilor care stabilesc eligibilitatea jucătorilor pentru echipele naţionale, incluzând o propunere care ar putea permite fotbaliştilor să schimbe apartenenţa în anumite circumstanţe, informează Reuters.

Victor Montagliani, vicepreşedinte al FIFA, a declarat că au fost probleme cu privire la aceste reguli care urmăresc să-i împiedice pe jucători să schimbe echipele naţionale sau să reprezinte ţări cu care nu au nicio legătură.

"Sunt atât de multe probleme care au apărut de-a lungul anilor pentru că lumea se schimbă, imigraţia se schimbă. Sunt probleme naţionale care apar peste tot în lume, în Africa, în Asia şi Concacaf, aşa că este momentul potrivit să ne uităm la acestea şi să vedem dacă sunt soluţii, fără a afecta integritatea jocului", a declarat canadianul, preşedinte al Concacaf.

În acest moment, jucătorii care au jucat un meci internaţional pentru o echipă nu pot opta pentru o altă reprezentativă, chiar dacă deţin dublă naţionalitate.

Federaţia din Insulele Capului Verde a propus ca această regulă să fie relaxată în cazurile în care fotbalistul a jucat numai unul sau două meciuri pentru naţionala ţării sale de origine şi nu mai are şanse reale de a fi reconvocat.

Jucătorii pot reprezenta o ţară cu care nu au legături de sânge numai dacă trăiesc şi joacă acolo de cinci ani, dar Montagliani a spus că FIFA ar putea schimba această perioadă şi posibil mări.

FIFA ar putea stabili o schemă de compensaţii în cazul în care un jucător este format într-o ţară, pe care o reprezintă la nivel de tineret, înainte de a alege altă ţară. 

Afla mai multe despre: fifaregulamentul fifajucatori de nationala,  

viewscnt
Articole similare