You are here:

Schimbări plănuite de UEFA în privinţa fair-play-ului financiar! Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cluburile pentru a nu fi sancţionate

Schimbări plănuite de UEFA în privinţa fair-play-ului financiar! Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cluburile pentru a nu fi sancţionate

Fotbal

Comentarii

The New York Times a dezvăluit cum vor arăta noile reguli de viabilitate financiară pe care UEFA intenţionează să le introducă în locul fair-play-ului financiar, oprit după începerea pandemiei, informează lefigaro.fr.

Bazat pe limitarea pierderilor, fair-play-ul financiar, care a primit mai multe critici decât laude şi a cărui corectitudine a fost pusă la îndoială timp de zece ani, a fost suspendat pentru a le permite cluburilor să supravieţuiască pandemiei Covid-19.

Conform sursei citate, noul regulament de viabilitate financiară va fi votat la 7 aprilie 2022 şi prevede o limitare a cheltuielilor, în locul intenţiei iniţiale de a plafona salariile.

"Confruntată cu complexitatea legislaţiei europene a muncii şi cu o opoziţie acerbă, UEFA a abandonat conceptul de plafon dur şi a optat pentru o propunere care, după o perioadă de implementare de trei ani, obligă echipele să-şi menţină cheltuielile într-un raport strict”, a scris New York Times.

Schimbări plănuite de UEFA în privinţa fair-play-ului financiar

În mod clar, echipele implicate în cupele europene nu vor putea cheltui mai mult de 70 la sută din veniturile lor pe salarii şi transferuri.

NY Times notează că discuţiile au fost intense, unele cluburi, cele mai bogate, cerând un plafon mai mare, de 85 la sută din venituri.

Nu este greu de imaginat că multor cluburi, fie ele din Spania, Italia sau Franţa, le va fi greu să respecte aceste reguli, cele care nu au venituri XXL legate de drepturile TV ca în Anglia.

UEFA s-a gândit la toate şi echipele vor avea la dispoziţie trei ani pentru a reduce treptat cheltuielile, de exemplu, cu o limită stabilită la 90 la sută din venituri la început, înainte de a atinge pragul de 70 la sută după trei sezoane.

"În anumite circumstanţe, echipele pot avea flexibilitatea de a cheltui cu până la aproximativ 10 milioane de dolari peste cotă, cu condiţia să aibă bilanţuri sănătoase şi să nu fi încălcat anterior reglementările”, arată sursa citată.

În cazul unor încălcări ale acestor reguli, UEFA s-a gândit la o serie de sancţiuni sportive şi financiare: puncte mai puţine în faza grupelor în anii următori, amenzi, ameninţări cu excluderea şi chiar retrogradarea.

Astfel, un club angajat în Liga Campionilor ar putea fi retrogradat în Europa League în cazul unei încălcări a regulilor financiare sau din Europa League în Conference League.

PSG, Manchester City, dar şi Rapid sau Dinamo au fost pedepsite în trecut pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.

Afla mai multe despre: fair-play financiar 

viewscnt
Articole similare