Universitatea Craiova se va duela cu Oţelul, mâine, de la ora 20:00.
Screciu, lăudat de Mirel Rădoi la conferinţa de presă
Mirel Rădoi (43 de ani) s-a întors de curând la Universitatea Craiova, după un prim mandat pe care l-a avut la aceeaşi echipă, între august – decembrie 2022.
Azi, tehnicianul a susţinut o conferinţă de presă înainte de meciul cu Oţelul, care va avea loc mâine, de la ora 20:00.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mirel Rădoi a vorbit la conferinţa de presă, printre altele şi de Vladimir Screciu. Acesta a dezvăluit că se regăseşte în Vladimir Screciu, încă de când acesta a fost debutat de regretatul Gigi Mulţescu. Fotbalistul era, chiar lângă Rădoi la conferinţa de presă, vizibil intimidat de discursul antrenorului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Când l-am văzut pe domnul profesor Mulţescu, Dumnezeu să-l ierte, că l-a debutat pe Screciu şi l-am văzut la primele două alunecări, eram în faţa televizorului şi am şi zis atunci că bagă alunecările ca fel ca mine. De foarte multe ori m-am regăsit în el, doar că el lovea mingea cu stângul mult mai bine ca mine” a spus Mirel Rădoi.
Screciu, prezent lângă antrenorul oltean, a luat cuvântul şi i-a mulţumit în direct.
„E o onoare pentru mine să fiu comparat cu Mirel Rădoi. Nu e o presiune pentru mine să fim în luptă pentru titlu, ne-am luptat sus în fiecare an, cred că suntem pe drumul cel bun. A fost plăcut pe primul loc, a fost greu cu 3 meciuri în 6 zile, dar le-am câştigat şi vrem să facem şi a patra victorie la rând. E un meci important pentru noi, pentru că nu avem în acest campionat patru victorii consecutive.
Concurenţa este bună, benefică, unde voi fi pus să joc voi da ce am mai bun, sunt într-un progres, am avut o perioadă grea, dar o dau uitării şi mă simt din ce în ce mai bine. E luptă strânsă în play-off, e foarte interesant ce se întâmplă, dar pe mine mă priveşte doar echipa mea”, a declarat Vladimir Screciu.
Afla mai multe despre: mirel rădoi, vladimir screciu, universitatea craiova