You are here:

Se face transferul lui Ianis Hagi. Dar nu la Sevilla. Un fotbalist s-a dat de gol şi a recunoscut că şefii clubului său îl vor la echipă

Se face transferul lui Ianis Hagi. Dar nu la Sevilla. Un fotbalist s-a dat de gol şi a recunoscut că şefii clubului său îl vor la echipă
Comentarii

Ianis Hagi este tot mai aproape de un nou transfer spectaculos. După revenirea în Liga I de la Fiorentina, mijlocaşul Viitorului le-a atras atenţia cluburilor importante din Europa, iar acum este dorit de două echipe din La Liga.

La finalul lunii trecute, presa din Spania a scris despre interesul celor de la Girona pentru Ianis Hagi. Oficialii ocupantei locului 14 din La Liga au pregătit o ofertă de trei milioane de euro. Legitimat la juniorii Gironei şi component al României U16, Robert Lungu a confirmat interesul echipei sale pentru fiul lui Gheorghe Hagi.

"Am citit şi eu acum câteva săptămâni în ziare. Ziarele din Spania l-au urmărit pe jucătorul acesta, pe Ianis Hagi. Jurnaliştii i-au întrebat pe jucătorii de la mine ce părere ar avea despre jucătorul acesta, l-au urmărit şi e un jucător interesant. Îl ştiu datorită lui taică-su, cine nu îl ştie? E un jucător interesant, mi-ar plăcea să vină la Girona. Mai ales că este român, aş putea să vorbesc cu el, să învăţ şi eu de la un profesionist" , a declarat Robert Lungu.

  • 3,5 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Pe lângă Girona, alte cinci cluburi importante din fotbalul european vor să-l transfere pe Ianis Hagi în vara acestui an. AS Roma, Anderlecht, Standard Liege, Genk şi Sevilla s-au interesat de serviciile mijlocaşului de 20 de ani.

Afla mai multe despre: ianis hagila ligafiorentina 

viewscnt
Articole similare