Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a decis suspendarea Simonei Halep (31 de ani) timp de patru ani, în urma scandalului de dopaj în care românca a fost implicată.
Jucătoarea din Constanţa a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (Elveţia) şi speră ca suspendarea să-i fie micşorată considerabil.
Cu toate acestea, după publicarea celor 126 de pagini ale motivării cazului de dopaj în care Simona s-a ales cu patru ani de suspendare, apar noi informaţii care nu sunt prea convingătoare pentru întregul caz.
Întrebări fără răspuns în cazul Simonei Halep
Potrivit informaţiilor oferite de gsp.ro, după răsfoirea celor 126 de pagini, ITIA a anunţat Simona Halep a uitat să treacă pe formularul de doping din 29 august 2022, că ia cele trei suplimente recomandate de către fizioterapeuta Candice Gohier - aici fiind inclus şi suplimentul de colagen, cel care s-a dovedit contaminat cu roxadustat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Apoi, Halep a omis cele trei suplimente şi la interviul cu ITIA de la 26 august. Detaliu pe care Tribunalul Independent, ce a analizat cazul, l-a considerat jignitor.
- În iunie 2023, Simona Halep şi-a motivat omisiunea prin prisma neglijenţei. Acest amănunt, cel mai probabil, a cântărit şi el serios la sentinţa finală.
Aşadar, tribunalul independent Sport Resolutions ar fi putut considera că Simona Halep omite cu intenţie aceste suplimente, pentru a nu putea fi descoperită sursa roxadustatului din corp.
”The Guardian” anunţă ”bomba”: ”ITIA bănuieşte că era dopată şi la Wimbledon”
Publicaţia britanică ”The Guardian” anunţă că experţii englezi au făcut un experiment, pe o voluntară de gabaritul Simonei Halep, pe care au rugat-o să inhaleze acelaşi supliment pe care l-ar fi utilizat - Keto MCT - cel în care exista roxadustat, pentru a i se recolta probe de sânge.
”Ca parte a cazului, unei femei de o înălţime şi o greutate similare (n.r. 1,68m şi aproximativ 60 kg) i s-a administrat aceeaşi cantitate de Keto MCT pe care Halep spune că a luat-o înainte de testul pozitiv.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cu toate acestea, studiul de control a constatat că valorile medicamentului interzis în testul de urină al lui Halep au fost între „46 şi 85 de ori mai mari” decât în cea mai mare valoare a urinei voluntarului”, au anunţat jurnaliştii britanici.
Aşadar, cel mai plauzibili scenariu ar fi acela că Simona Halep nu a fost o singură dată acel supliment, deoarece cantiatea de roxadustat din corp era mult mai mare.
- Suplimentul se numeşte Keto MCT Schinoussa (colagen) şi este produs de firma Quantum Nutrition, din Ontario, Canada. Produsul Keto MCT Schinoussa pe care l-a luat Halep a fost livrat sub formă de pudră şi apoi dizolvat.
Din cauza variaţilor din paşaportul biologic, englezii anunţă că Tribunalul a bănuit faptul că Simona Halep ar fi fost dopată şi la turneul de la Wimbledon din 2022.
”Au lipsit analizele de sînge exact din perioada de primăvară - vară şi atunci datele nu au consistenţă suficientă încât pedeapsa să se refere explicit la turneul de la Wimbledon”, au anunţat britanicii.
Găsită vinovată în ambele speţe - roxadustat şi paşaportul biologic, ITIA a cerut o suspendare de şase ani pentru Simona Halep, dar tribunalul a decis patru ani de suspendare.
Afla mai multe despre: simona halep, itia, roxadustat