You are here:

Se pregăteşte transferul carierei pentru Florinel Coman? Gigi Becali e în EXTAZ: "Mbappe" face sezonul vieţii la FCSB!

Se pregăteşte transferul carierei pentru Florinel Coman? Gigi Becali e în EXTAZ: "Mbappe" face sezonul vieţii la FCSB!  galerie foto

FCSB

Comentarii

Florinel Coman (FCSB) este evaluat de Gigi Becali la 30 de milioane de euro. Fotbalistul roş-albaştrilor tocmai a devenit golgheterul campionatului.

După reuşita sa din meciul de la Ovidiu, Florinel Coman este noul golgheter al Ligii 1. Coman are 9 goluri marcate în acest sezon şi conform statisticilor, progresia sa este impresionantă. La această oră, "Mbappe de România" face cel mai bun sezon al carierei sale!

Florin Coman, transferul de 30 de milioane de euro pregătit de Gigi Becali la FCSB

"Au fost nişte discuţii cu nişte oameni pentru Coman. Era vorba ca Florinel Coman să fie cumpărat de un club deţinut de City. Să fie luat prin acel club. Era vorba de o echipă din Portugalia, Sporting sau Porto. Nu mai ştiu sigur. Eu am cerut atunci 20 de milioane de euro. Acum vreau 30. Aşa cresc eu preţul. Florinel Coman are 21 de ani şi va creşte mult. Acum vreau 30 de milioane şi 30% dintr-un viitor transfer" mărurisea Gigi Becali în urmă cu o lună de zile pentru Gazeta Sporturilor.

Coman pare că îsi ascultă patronul. Statistica arată că noul golgheter al Ligii 1 a reuşit în actuala stagiune 9 goluri în 17 meciuri disputate în campionat. Raportat la numărul jocurilor în care a evoluat, dar şi la numărul de minute disputate, Florinel Coman nu a avut niciodată in cariera sa cifre mai bune în acest moment al sezonului. În stagiunea trecută, aripa FCSB-ului a avut nevoie de 35 de meciuri pentru a marcat 11 goluri. În jumătate din numărul acelor meciuri, Florinel a marcat aproape la fel de mult in actuala ediţie de campionat.

Mai mult, "Mbappe" are şi 8 pase decisive in noul sezon competiţional în 17 meciuri, asta in contextul în care in tot sezonul trecut a reuşit un total de 11 pase decisive. Acum, ne aflăm abia la jumătatea stagiunii, iar preferatul lui Gigi Becali are toate argumentele să spere că va depăşi uşor performanţa din stagiunea precedentă.

În total, pentru FCSB, Florinel Coman a marcat 27 de goluri în trei sezoane. 9 dintre aceste goluri le-a reuşit în stagiunea curentă şi are toate şansele să crească aceasta bornă cu mult. Toate indiciile duc spre cel mai bun sezon al carierei sale, iar interesul vehiculat în jurul său creşte pe zi ce trece. Gigi Becali speră că îl poate vinde pe Coman pe foarte mulţi bani, iar în avantajul patronului de la FCSB joacă atât talentul indiscutabil al fotbalistului, cât şi faptul că Florinel Coman are încă doar 21 de ani.

Efectul Bogdan Argeş Vintilă asupra lui Florinel Coman

De când a venit Bogdan Vintilă pe banca FCSB-ului, Florinel Coman a explodat. În 13 meciuri în care Coman l-a avut antrenor pe Vintilă, starul de la FCSB a marcat de 7 ori şi a reuşit alte 7 pase decisive.

Este cea mai bună prestaţie a lui Florinel Coman sub comanda oricărui antrenor sub bagheta căruia a evoluat! Sub comanda lui Hagi, Coman a marcat 6 goluri în 46 de meciur, iar sub Dică a punctat de 12 ori în 54 de jocuri. Cu Bogdan Andone, Florinel a reuşit un gol la trei meciuri jucate, dar a avut la dispoziţie doar 9 partide.

Aripa FCSB-ului este cotată la doar 3.5 milioane de euro, dar presa din Anglia scrie că Manchester City este pe urmele sale. Numele lui Coman a mai fost vehiculat la cluburi ca AS Roma, Sporting şi Benfica Lisabona. Britanicii nu au uitat de evoluţia pe care Coman a avut-o la Euro 2019, atunci când a scos un penalty şi a marcat două goluri pentru România U21 în partida magică disputată contra Angliei U21, iar presa din Albion stă cu ochii pe "Mbappe de România".

Afla mai multe despre: florinel comangigi becalifcsb 

viewscnt
Articole similare