You are here:

Se reiau Ligile Elitelor U19 şi U17! Anunţ oficial din partea FRF

Se reiau Ligile Elitelor U19 şi U17! Anunţ oficial din partea FRF

Fotbal intern

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că a decis reluarea competiţiilor Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17 şi sprijină financiar cluburile pentru a putea participa.

Cele două competiţii de elită în ceea ce priveşte fotbalul juvenil se vor relua pe 26 septembrie şi vor participa primele 24 de cluburi din Clasificarea Academiilor.

Fiecărui club din Liga 1 şi Liga 2 ale cărui echipe vor participa în competiţiile Liga Elitelor U19 şi U17, în sezonul 2020-2021, i se va aloca suma de 4.000 de euro, reprezentând ajutor FRF pentru testare RT-PCR SARS-CoV-2.

Celelalte cluburi participante, având în vedere că nu beneficiază de plăţile de solidaritate din partea UEFA pentru anul 2020, vor primi din partea FRF 12.500 euro, sumă ce reprezintă subvenţie pentru competiţiile Liga Elitelor U19 şi U17, şi încă 4.000 de euro, ajutorul FRF pentru testări RT-PCR SARS-CoV-2.

Cele 24 de cluburi cu drept de a evolua în competiţiile Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17 sunt obligate să confirme participarea în scris până la data de 16 septembrie 2020, ora 18:00.

În situaţia în care un club nu doreşte participarea sau nu confirmă participarea până la termenul stabilit, locul acestuia va fi ocupat de următorul club care a luat parte la procedura de Clasificare a Academiilor şi care doreşte să participe în cele două competiţii juvenile.

Afla mai multe despre: frfliga elitelor 

viewscnt
Articole similare