You are here:

Se retrage Emmanuel Adebayor. La ce vârstă îşi încheie cariera şi unde a evoluat ultima dată fostul mare atacant

Se retrage Emmanuel Adebayor. La ce vârstă îşi încheie cariera şi unde a evoluat ultima dată fostul mare atacant
Comentarii

Togolezul Emmanuel Adebayor, fostul atacant al echipelor Arsenal Londra şi Manchester City, a anunţat că pune capăt carierei sale de fotbalist profesionist, la vârsta de 39 de ani, informează DPA.

Fostul internaţional togolez a mai evoluat la Real Madrid, Tottenham Hotspur şi Crystal Palace în cursul carierei sale, carieră care a debutat în 2001, la clubul francez FC Metz.

Adebayor s-a transferat în 2003 de la FC Metz la AS Monaco, de unde a atras apoi atenţia legendarului antrenor al lui Arsenal, Arsene Wenger, care l-a adus în Premier League, în ianuarie 2006.

Manchester City a cheltuit 25 de milioane de lire sterline în iulie 2009 pentru a-şi asigura serviciile togolezului.

Adebayor a ajuns la Real Madrid în cadrul unui împrumut pe termen scurt, în ianuarie 2011, după ce a ieşit din graţiile antrenorului Roberto Mancini, iar ulterior a fost recrutat de Tottenham, mai întâi sub formă de împrumut, în august acelaşi an.

După ce şi-a reziliat de comun acordul cu Spurs, în septembrie 2015, Adebayor a mai jucat la Crystal Palace, Istanbul Başakşehir, Kayserispor şi Olimpia Asuncion, înainte de a reveni în Togo, în iulie 2021, la Semassi, ultima formaţie la care a evoluat.

Afla mai multe despre: adebayor 

viewscnt
Articole similare