You are here:

Se schimbă simstemul competiţional din Liga 1? Burleanu: "Idee vânturată fără niciun fel de fundament"

Se schimbă simstemul competiţional din Liga 1? Burleanu: "Idee vânturată fără niciun fel de fundament"

Fotbal intern

Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat într-o conferinţă de presă, că propunerea contracandidatului său la şefia federaţiei, Ionuţ Lupescu, de modificare a sistemului competiţional astfel încât campionatul să se desfăşoare primăvară-toamnă, reprezintă o idee vânturată fără niciun fel de fundament.

“Acum două luni spuneam să îmi dresc să candideze Ionuţ Lupescu. Acum văd că singura idee vânturată este să avem un sistem competiţional cu 18 echipe, care să se desfăşoare în sistem primăvară-toamnă. I-aş invita pe cei care simpatizează acest sistem să vadă că sunt zece campionate în care există acest sistem şi echipele nu reuşesc să ţină pasul în ceea ce priveşte competiţiile europene intercluburi.

În plus, nu a fost nevoie să joc la nivel de echipă naţională să-mi dau seama că din doi în doi ani de zile ai turnee finale, Campionat European sau Mondial. Cum ai putea să organizezi un campionat intern atunci când ai aceste turnee finale? Să nu te califici? Iar dacă te califici cluburile sunt obligate să dea drumul jucătorilor. În ce situaţie ar fi aceste cluburi să joace în competiţia internă fără cei mai buni jucători? În plus, jucătorii care ar câştiga campionatul în decembrie abia după şase-şapte luni ar trebui să participe în cupele europene. Sunt nişte decizii vânturate fără niciun fel de fundament”, a spus Burleanu.

 

Afla mai multe despre: burleanuliga 1sistemcompetieilpf 

viewscnt
Articole similare