You are here:

Sean Doolittle, campion în MLB cu Washington Nationals, refuză invitaţia lui Donald Trump la Casa Albă

Sean Doolittle, campion în MLB cu Washington Nationals, refuză invitaţia lui Donald Trump la Casa Albă

Diverse

Comentarii

Sean Doolittle, component al echipei Washington Nationals, câştigătoarea din acest an a Major League Baseball, a anunţat că nu va merge la Casa Albă alături de formaţia sa, pentru a fi felicitat de preşedintele Donald Trump, relatează L’Equipe şi Reuters.

Doolittle este primul jucător al Washington Nationals care a anunţat public că nu va fi prezent luni la Casa Albă.

Soţia sportivului are două “mame” foarte implicate în mişcarea LGBTQ din SUA. “Vreau să le arăt susţinerea mea. Nu vreau să le întorc spatele. Am şi un cumnat care suferă de autism şi Trump a batjocorit deja un jurnalist cu handicap. Cum aş putea să îi spun cumnatului meu că m-am dus să văd pe cineva care a luat în derâdere felul în care vorbeşte sau în care îşi mişcă mâinile? Nu pot să trec peste asta”, a declarat Doolittle într-un interviu pentru Washington Post.

Tradiţional, echipele care câştigă titlul aşteaptă sezonul următor şi o deplasare la Baltimore sau la Washington pentru a merge la Casa Albă, însă Washington Nationals nu se confruntă cu o astfel de problemă, fiind la doar trei kilometri de biroul lui Donald Trump, astfel că vizita a fost organizată foarte uşor.

Donald Trump a asistat în 27 octombrie la al cincilea meci al World Series 2019 al MLS, pierdut de Washington Nationals în faţa echipei Houston Astros. Preşedintele american a fost huiduit atunci de public, care a scandat: ”Lock him up!”

Afla mai multe despre: trump 

viewscnt
Articole similare