You are here:

Secretul învăţat de Zlatan Ibrahimovic de la Tiger Woods: ”Când capul nu este unde trebuie, fac asta”

Secretul învăţat de Zlatan Ibrahimovic de la Tiger Woods: ”Când capul nu este unde trebuie, fac asta”

AC Milan

Comentarii

Zlatan ibrahimovic a dezvăluit felul în care îşi reuşeşte să îşi menţină concentrarea când intervine oboseala.

Zlatan Ibrahimovic va împlini 40 de ani într-o săptămână, însă încă joacă la cel mai înalt nivel. Revenit la Milan de aproape doi ani, suedezul a demonstrat că, în ciuda vâsrtei, încă poate avea o contribuţie semnificativă într-un campionat important.

De-a lungul unei cariere atât de lungi, suedezul a învăţat diverse trucuri. Într-un interviu, acesta a dezvăluit că atunci când îşi pierde concentrarea, din pricina oboselii, mestecă gumă şi îşi recapătă focusul, ”secret” învăţat de la Tiger Woods.

Secretul învăţat de Zlatan Ibrahimovic de la Tiger Woods

"Când intervine oboseala în timpul unui meci, capul nu este întotdeauna acolo unde trebuie. În acel moment, gândeşti mai incet şi asta te face predispus la greşeli. Aveam nevoie de ceva care să mă ajute să mă concentrez la altceva şi să uit de oboseală.

L-am văzut pe Tiger Woods la TV cum mestecă gumă, iar comentatorul a spus că face asta pentru a-i potoli foamea şi a-l ţine concentrat. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de un impuls. Nu pot umbla cu o sticlă după mine pe teren, aşa că am ales să mestec gumă.

Acum, gumele de mestecat sunt populare la noi în vestiar. Înainte de meci, mă asigur că iau o gumă, iar în timpul partidei, când îşi pierde gustul, iau alta. În acest fel mă ajută să am mintea la altceva şi pot evolua mult mai bine. Când eram tânăr, am jucat chiar şi cu tendonul afectat.

Am vrut să câştig şi să dau goluri cu orice preţ. Odată cu vârsta şi cu experienţa, am început să înţeleg mai bine cum funcţionează corpul meu. Din păcate, corpul meu îmbătrâneşte şi nu pot să fiu în totalitate cel care am fost.

Asta e problema. Anul acesta, trebuie să-mi ascult corpul la orice semnal îmi dă. Aş vrea să joc fiecare meci, dar trebuie să-mi ascult corpul, iar dacă el o să-mi permită, aş vrea să am continuitate în evoluţii", a declarat Zlatan Ibrahimovic, confrom SportWeek.

Afla mai multe despre: ac milanzlatan ibrahimovic 

viewscnt
Articole similare