You are here:

Şefii Formulei 1, taxaţi de unul dintre piloţi după accidentul lui Romain Grosjean: "Sunt dezgustat şi dezamăgit!"

Şefii Formulei 1, taxaţi de unul dintre piloţi după accidentul lui Romain Grosjean: "Sunt dezgustat şi dezamăgit!"

Formula 1

Comentarii

Pilotul australian al echipei Renault, Daniel Ricciardo, şi-a exprimat dezgustul şi dezamăgirea pentru "divertismentul" creat de administratorii drepturilor comerciale ale Formulei 1, care au decis să transmită în mod repetat reluări ale gravului accident suferit de francezul Romain Grosjean la Marele Premiu al Bahrainului.

"Vreau să-mi exprim dezgustul şi dezamăgirea faţă de Formula 1. Modul în care incidentul lui Grosjean a fost difuzat mereu şi mereu, reluările repetate, a fost complet lipsit de respect pentru familia lui, pentru toate familiile noastre care ne privesc. O să concurăm din nou într-o oră şi de fiecare dată când ne uităm la televizor este o minge de foc şi maşina lui este ruptă la jumătate. Vreau să spun că putem vedea asta mâine, nu trebuie să o vedem astăzi. Pentru mine, a fost divertisment şi ei se joacă cu toate emoţiile noastre şi consider că este dezgustător. Sper că şi alţi piloţi au spus la fel. Dar aş fi foarte surprins dacă nu simţim aşa, toţi", a declarat Ricciardo, la scurt timp după accident, potrivit motorsport.com.

Duminică, Romain Grosjean a scăpat miraculos dintr-un grav accident la MP al Bahrainului. În turul I, monopostul Haas condus de el a lovit frontal bariera de protecţie de pe marginea pistei şi s-a rupt în două părţi. Partea cu cockpitul pilotului a trecut de bariera metalică şi a fost cuprinsă de o vâlvătaie. Francezul a ieşit singur din epava cuprinsă de flăcări, suferind doar arsuri minore la mâini şi la glezne.

 

Afla mai multe despre: ricciardoformula 1accidentgrosjean 

viewscnt
Articole similare