You are here:

Selecţionerul României, Xavi Pascual, al optulea titlu consecutiv în Spania, cu FC Barcelona

Selecţionerul României, Xavi Pascual, al optulea titlu consecutiv în Spania, cu FC Barcelona

Handbal

Comentarii

FC Barcelona, antrenată de Xavi Pascual Fuertes, selecţionerul României, şi-a asigurat, miercuri, cu şase etape înaintea finalului sezonului, al XXV-lea titlu de campioană a Spaniei din istorie, al optulea consecutiv, după ce a învins, în deplasare, cu 30-27, pe Liberbank Cuenca.

Barcelona este neînvinsă în campionat, câştigând 23 de meciuri din 24 de etape şi remizând o dată. Formaţia este pe primul loc, cu 47 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de Ademar Leon, clasată pe locul 2, cu 34 de puncte.

Pascual a preluat echipa catalană în 2009 şi de atunci a câştigat de opt ori campionatul, în fiecare an, între 2011 şi 2018.

Xavier Pascual Fuertes (50 de ani), fost jucător al FC Barcelona, are în palmares ca antrenor al catalanilor şi două trofee ale Ligii Campionilor.

În actuala ediţie a Ligii Campionilor, FC Barcelona va dispupta, sâmbătă, partida retur cu Montpellier, din optimile de finală ale competiţiei. Francezii s-au impus în tur, cu 28-25.

La conducerea echipei naţionale a României, Xavi Pascual a fost numit în iunie 2016, având ca obiectiv calificarea reprezentativei la JO din 2020. După meciul cu Montpellier, Pascual va reveni la naţionala tricoloră, pentru un stagiu de pregătire.

Afla mai multe despre: xavi pascualbarcelonahandbalromania 

viewscnt
Articole similare