Selecţionerul naţionalei Spaniei, Luis de la Fuente (63 de ani), a luat atitudine faţă de fotbaliştii care se plâng din cauza programului foarte aglomerat de meciuri.
Reacţia lui Luis de la Fuente, selecţionerul campioanei Europei
Fotbaliştii trebuie să fie implicaţi în echipele lor naţionale, în ciuda calendarului încărcat care provoacă îngrijorări cu privire la impactul asupra sănătăţii jucătorilor, a declarat selecţionerul Spaniei, Luis de la Fuente, înaintea confruntării cu Elveţia din Liga Naţiunilor, relatează Reuters.
”Vom avea în faţa noastră un adversar foarte dificil. Cred că în timpul Campionatului European am fost echipele care au jucat cel mai bine", a declarat De la Fuente într-o conferinţă de presă.
”Vom vedea două echipe de un nivel foarte înalt, poate într-unul dintre cele mai importante meciuri care ar putea fi jucate în prezent în Europa. Ne propunem să încercăm să ne sporim punctele forte şi să le minimizăm pe cele ale adversarilor noştri”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Selecţionerul spaniol a fost întrebat despre acumularea tot mai mare de meciuri şi consecinţele pentru echipa naţională.
”Ne gândim în primul rând la jucători. Dar ei trebuie să joace şi la echipa naţională", a afiramt De la Fuente.
”Calendarul este convenit (de alţii), noi îl respectăm, nimic altceva. (Dar) este ţara noastră, echipa noastră naţională, şi cred că ar trebui să-i acordăm importanţa pe care o are.
Toţi jucătorii vor să meargă la echipa naţională, iar cluburile - fără excepţie - vor ca jucătorii lor să fie internaţionali. Noi suntem victimele acestui calendar, nu vinovaţii”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Selecţionerul Spaniei a adăugat că nu ar fi de acord să reducă aportul jucătorilor la echipele naţionale pentru a le proteja performanţele la nivel de club.
”Datoria noastră este să ne reprezentăm ţara, să punem pe teren cei mai buni jucători, să concurăm pentru a câştiga.
Avem o mare responsabilitate, un mare prestigiu de apărat şi singurul mod în care aş şti cum să o fac este să pun jucătorii pe care îi consider cei mai buni”, a adăugat el. ”În plus, trebuie să fim corecţi, şi nu aş fi corect dacă i-aş proteja pe unii mai mult decât pe alţii din cauza clubului lor”.
Spania va întâlni Elveţia duminică, în deplasare, de la ora 21:45, în Liga Naţiunilor.
- Citește și
- Spectacol total în Liga Naţiunilor. Germania şi Olanda, câte cinci goluri. Anglia, joc solid în Irlanda
- ”Incredibil!”. FRF, reacţie după ce imnul României a fost huiduit de kosovari: ”Asta a fost culmea. Ce aveau ei cu noi?”
- ”Excepţional. A bătut perfect”. Nu doar Man. Cine a mai fost remarcat după ce România a zdrobit Kosovo: ”Artă”
Afla mai multe despre: spania, luis de la fuente, euro 2024