You are here:

Semnalul de alarmă tras de Mihai Stoichiţă: ”Uneori, graba asta de a-i forţa când sunt foarte tineri nu este ce-i mai bun pentru ei” | EXCLUSIV

Semnalul de alarmă tras de Mihai Stoichiţă: ”Uneori, graba asta de a-i forţa când sunt foarte tineri nu este ce-i mai bun pentru ei” | EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

Mihai Stoichiţă (68 de ani) a vorbit despre jucătorii tineri din fotbalul românesc şi l-a dat exemplu pe Andrei Borza (17 ani), fundaşul stânga al celor de la Farul Constanţa. Oficialul FRF a tras un semnal de alarmă asupra faptului că dezvoltarea acestora nu trebuie grăbită.

Jucătorii tineri reprezintă viitorul echipei naţionale a României, iar creşterea şi promovarea lor depinde de o multitudine de factori.

Cel mai bun exemplu este cel dat de Gică Hagi la Farul Constanţa, acolo unde puştii au toate condiţiile necesare pentru a se dezvolta corect şi a da randament şi la nivel de seniori.

Unul dintre tinerii care au ”explodat” în acest sezon la gruparea de la malul mării este Andrei Borza, un fundaş stânga în vârstă de numai 17 ani.

Acesta a fost lăudat de mulţi dintre oamenii din fotbalul românesc, iar Mihai Stoica, manager general la FCSB, l-a numit chiar ”viitorul fundaş stânga al naţionalei României”.

Semnalul de alarmă tras de Mihai Stoichiţă pentru fotbalul românesc: ”Trebuie să creştem cu atenţie jucătorii tineri” | EXCLUSIV

Tocmai de aceea, Mihai Stoichiţă, director tehnic al FRF, a simţit nevoia să atragă atenţia şi să vină cu lămuriri.

Acesta a subliniat faptul că asemenea jucători tineri nu trebuie forţaţi atât de mult încă de la vârste foarte fragede, deoarece riscă să se piardă pe parcurs.

Totuşi, aceste clarificări ale oficialului FRF vin în contradicţie cu viziunea Federaţiei Române de Fotbal, care obligă echipele din Superligă să utilizeze jucători elgibili pentru regula U21.

”Eu nu cred că trebuie forţat Borza la vârsta asta, totuşi e născut 2005. Trebuie să creştem cu atenţie aceşti jucători.

Vezi că uneori graba asta de a-i forţa când sunt foarte tineri nu este ce-i mai bun pentru ei”, a declarat Stoichiţă, pentru Orange Sport.

Andrei Borza a fost promovat la începutul acestui sezon la echipa mare a celor de la Farul Constanţa, lider în Superligă.

A adunat 28 de partide, reuşind şi două goluri şi două pase decisive.

Momentan, la nivel de echipă naţională, Borza face parte din lotul României U19, unde a şi marcat, dar rămâne de văzut când îşi va face apariţia şi la naţionala mare sau măcar la cea de tineret.

Afla mai multe despre: echipa nationalafrfandrei borza 

viewscnt
Articole similare