You are here:

Sepsi nu e dispusă să-l vândă pe Roland Niczuly pentru 300.000 de euro: ”Mai mult am pierde!”

Sepsi nu e dispusă să-l vândă pe Roland Niczuly pentru 300.000 de euro: ”Mai mult am pierde!”

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Şefii celor de la Sepsi au declarat că nu sunt dispuşi să se despartă de portarul titular, Roland Niczuly (28 de ani), fără o sumă consistentă.

Horaţiu Moldovan este foarte aproape de plecarea de la Rapid, urmând să semneze cu Atletico Madrid, aşa că giuleştenii sunt în căutarea unui portar de valoare apropiată.

Roland Niczuly, mai scump de 300.000 de euro

În spaţiul media a apărut o ”listă” cu mai multe nume de portari care ar putea lua drumul Giuleştiului, imediat după oficializarea mutării lui Moldovan la Madrid.

Printre ei s-a regăsit şi numele portarului lui Sepsi, Roland Niczuly, cel care are un stil asemănător lui Moldovan între buturi: nu este foarte înalt (1.81 m), dar compensează prin reflexe excelente.

Cota de piaţă a lui Niczuly, conform transfermarkt.de, este de 1.600.000 de euro. Cu toate acestea, Sepsi se aşteaptă să primească cel puţin 800.000 de euro în schimbul jucătorului său. Nu 200-300.000 de euro cât s-ar vehicula că vrea Rapid să plătească pentru înlocuitorul lui Moldovan.

Directorul sportiv al celor de la Sepsi, Attila Hadnagy, consideră că echipa sa ar avea mai mult de pierdut, dacă l-ar vinde pe Niczuly pentru doar 200-300.000 de euro.

Niczuly este unul dintre cei mai buni portari din România, nu ţin minte să fi greşit serios în vreun meci. Nu cred că este o prioritate pentru Rapid, pentru că ne-ar fi contactat.

Pe de altă parte, pe noi o sumă de 200-300.000 de euro nu ne-ar fi interesat, mai mult am pierde, doar ofertele foarte bune le-am lua în considerare”, a declarat Attila Hadnagy, pentru iamsport.ro.

Afla mai multe despre: hadnagyniczulymoldovan 

viewscnt
Articole similare