You are here:

Serena Williams a fost declarată femeia anului. Decizia care a născut controverse

Serena Williams a fost declarată femeia anului. Decizia care a născut controverse

Tenis

Comentarii

Jucătoarea de tenis Serena Williams a fost desemnată de revista GQ femeia anului, dar coperta ediţiei americane a născut controverse, informeză CNN.

GQ, revistă dedicată bărbaţilor, fondată în 1931 în SUA, acordă din 1996 titlul "bărbaţii anului", dar include şi femei între aceste personaităţi, din 2003.

Pe copertă apare Serna Williams, îmbrăcată într-un "body" negru, alături de titlul "femeia anului". Titlul este format din "bărbaţii anului", în care cuvântul MEN (n.r. - bărbaţi) este tăiat, iar deasupra lui este scris de mână WOMAN (n.r. - femeie) în ghilimele.

Numeroşi utilizatori ai reţelelor de socializare au reacţionat, întrâbând de ce cuvântul femeie apare între ghilimele.

Conducerea GQ nu a răspuns oficial pe acaestă temă, dar Mick Rouse, directorul de cercetare al revistei, a scris pe contul său de Twitter că grafica a fost realizată de desingnerul Virgil Abloh, care foloseşte ghilimele în creaţa lui artistică. Serena a colaborat cu Abloh pentru unele produse Nike.

Serena Williams, 37 de ani, locul 16 WTA acum, a fost comparată de multe ori cu un bărbat, iar fostul lider WTA nu a evitat să explice această situaţie.

"Mi s-a spus că sunt bărbat deoarece arăt puternică la exterior... S-a spus că nu aparţin sportului feminin, ci celui masculin pentru că arăt mai puternică decât multe alte femei. Nu, doar muncesc din greu şi am fost născută cu acest corp care intimidează şi de care sunt mândră", a declarat ea, anul trecut.

Serena Williams apare alături de actorii Michael B Jordan, Henry Golding şi Jonah Hill, "bărbaţii anului", în ediţia pentru decembrie a GQ.

Williams, "The Champion" în opinia GQ, a revenit anul acesta în competiţii, după ce a născut o fetiţă în septembrie 2017. Ea a jucat două finale de grand slam în 2018, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute, în faţa germanei Angelique Kerber, respectiv japonezei Naomi Osaka.

Afla mai multe despre: serena williamsfemeia anului 

viewscnt
Articole similare