You are here:

Serie A | Cremonese, echipa lui Chiricheş, a încheiat la egalitate cu Milan. Victorie cu 6-0 pentru Inter

Serie A |  Cremonese, echipa lui Chiricheş, a încheiat la egalitate cu Milan. Victorie cu 6-0 pentru Inter

Serie A

Comentarii

Echipa italiană Cremonese a terminat la egalitate miercuri, în deplasare, cu formaţia AC Milan, scor 1-1, într-un meci al etapei a 33-a din Serie A. Românul Vlad Chiricheş a fost titular la oaspeţi.

Cu Tătăruşanu pe bancă, AC Milan a făcut un surprinzător egal în meciul de pe teren propriu cu echipa lui Vlad Chiricheş, Cremonese. Primul gol al meciului a fost înscris de Okereke, iar Milan a egalat prin reuşita lui Junior Messias, din minutul 90+3. În minutul 90+6 oaspeţii au rămas în zece după eliminarea lui Pickel. Vlad Chiricheş a fost titular şi a ieşit de pe teren în minutul 78.

Cremonese este pe penultimul loc în Serie A, cu 21 de puncte, iar Milan ocupă locul 7, cu 58 de puncte.

La Roma, cu Ştefan Radu rezervă, Lazio a dispus cu 2-0 de Sassuolo, şi a amânat până joi sărbătoarea lui Napoli, care vrea să se vadă matematic campioană. Lazialii se află pe locul 2 în Serie A, cu 64 de puncte.

Meciuri disputate miercuri, în etapa a 33-a din Serie A:

Atalanta – Spezia 3-2 (de Roon 32, Zappacosta 48, Muriel 54 / Gyasi 18, Bourabia 64);

Salernitana – AC Fiorentina 3-3 (B. Dia 10, 59, 81 penalti / N. Gonzalez 36, Ikone 71, Biraghi 84);

Sampdoria – Torino 0-2 (Buongiorno 31, Pellegri 90+4);

Juventus Torino – Lecce 2-1 (Paredes 15, Vlahovic 40 / Ceesay 37 penalti);

Lazio – Sassuolo 2-0 (Felipe Anderson 14, Basic 90+2);

AC Milan – Cremonese 1-1 (Junior Messias 90+3 / Okereke 77);

Monza – AS Roma 1-1 (Caldirola 39 / El Shaarawy 24);

Verona – Inter Milano 0-6 (Gaich 31 autogol, Calhanoglu 36, Dzeko 37, 61, Lautaro Martinez 55, 90+2).

Afla mai multe despre: chirichestătăruşanu 

viewscnt
Articole similare