You are here:

Shelby Rogers, mesaj pentru finalistele AusOpen: ”Vă mulţumesc că ne reprezentaţi în acest mod remarcabil”

Shelby Rogers, mesaj pentru finalistele AusOpen: ”Vă mulţumesc că ne reprezentaţi în acest mod remarcabil”

Tenis

Comentarii

Americanca Shelby Rogers, locul 67 WTA, le-a mulţumit finalistelor AusOpen, Simona Halep şi Caroline Wozniacki, pentru buna propagandă făcută tenisului feminin în meciul de sâmbătă.

"Cât de bun a fost acest meci! Tenisul feminin ţinând pe toată lumea cu sufletul al gură. Felicitări, amândurora!. Vă mulţumesc că ne reprezentaţi în acest mod remarcabil pe teren şi în afara lui. Ce turneu!", a scris Rogers, pe Twitter.

Fostul lider WTA Serena Williams, câştigătoarea ediţiei trecute a Australian Open, a felicitat-o pe prietena sa, Caroline Wozniacki, pentru primul ei grand slam din carieră.

"Am fost prea agitată să urmăresc (n.r. - finala), dar m-am trezit cu Wozniacki noul număr 1 mondial şi campioană la AusOpen. Atât de minunat, atât de fericită. Sunt acelea lacrimi? Yup, sunt. De anul trecut până azi, sunt atât de mândră de prietena mea, atât de mândră. Chiar nu mai pot dormi acum", a scris Williams.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open. Românca a pierdut a treia finală de grand slam jucată în carieră şi va coborî, începând de luni, pe poziţia a doua a clasamenului WTA, după 16 săptămâni, adversara ei de sâmbătă urmând a fi noul lider WTA.

 

Afla mai multe despre: tenis femininsimona halepausopenwta,  

viewscnt
Articole similare