George Puşcaş a lăsat de înţeles că se află în negocieri avansate cu una dintre marile echipe din Liga 1.
În vârstă de 26 de ani, George Puşcaş ar putea juca pentru prima dată în carieră la o echipă din Liga 1.
Atacantul care aparţine de Reading a fost anul trecut împrumutat la Pisa, unde a fost într-o revenire de formă şi în această vară ar putea bifa un nou transfer.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Se transferă în Liga 1? Ce a declarat George Puşcaş
Atacantul în vârstă de 26 de ani a fost unul dintre liderii României U21 care a atins semifinalele Campionatului European din 2019. În aceeaşi vară, Reading a plătit 7,5 milioane de euro pentru transferul său de la Inter Milano.
Însă cariera sa a luat-o la vale după acel transfer. George Puşcaş a adunat 91 de apariţii în tricoul lui Reading, dar a marcat doar 20 de goluri. La jumătatea sezonului trecut, Puşcaş a fost împrumutat la Pisa, în Serie B, unde şi-a reintrat în formă.
Internaţionalul român a reuşit 8 goluri în 18 meciuri, a fost aproape de a promova cu Pisa, dar a pierdut barajul pentru Serie A. Acum, pentru George Puşcaş ar putea urma un transfer în Liga 1.
Jucătorul lui Reading este dorit de Rapid, care, odată cu venirea lui Dan Şucu în acţionariat, vrea să atace podiumul. Giuleştenii l-ar vrea sub formă de împrumut şi negocierile sunt destul de avansate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Puşcaş a fost integralist în România - Muntenegru 0-3, meci disputat chiar pe Giuleşti şi, la finalul partidei, n-a negat că se află în negocieri cu Rapid:
”(Ce faci la vară) Nu am nicio idee. Am fost atât de concentrat şi implicat la naţională, încât am lăsat totul în afară, pentru că aici, când vin, vreau să dau tot şi o să vedem zilele următoare.
(Vii la Rapid?) Nu ştiu ce să zic... E foarte greu să vorbesc despre mine, supărarea e foarte mare”, a spus George Puşcaş.
Rapid s-a despărţit de 9 jucători
Dan Şucu, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din România, a intrat a preluat în această vară 50% din acţiunile Rapidului şi echipa trece printr-o adevărată transformare.
Noul acţionar al Rapidului a anunţat că îşi doreşte să construiască un club serios şi puternic, care să lupte an de an pentru primele locuri.
Până acum, Rapid s-a despărţit de 9 jucători: Cătălin Hlistei, Petre Goge, Alexandru Dandea, Adrian Bălan, Nicolae Carnat, Saifeddine Alami, Raul Costin, Mircea Leasă şi Alexandru Ioniţă I. Lor li se adaugă Albert Stahl, care a rămas sub contract cu Rapid, dar care a fost împrumutat la UTA Arad.
În locul lor sunt aşteptaţi să vină alţi jucători, care să-l ajute pe Adi Mutu să atingă obiectivele stabilite pentru sezonul viitor.
- Citește și
- Gicu Grozav s-a întors în Liga 1! Cu ce echipă de tradiţie a semnat
- EXCLUSIV MM Stoica cere explicaţii de la FRF. L-a luat la rost pe Răzvan Burleanu după ce Muntenegru ne-a bătut cu 3-0: ”De ce ne arunci cu praf în ochi? Ne facem că muncim? Pe banii cui?”
- Radunovic a dezvăluit secretele naţionalei sale. Cum a câştigat Muntenegru din nou în faţa României: "Am fost bărbaţi, am fost hotărâţi"
Afla mai multe despre: george puscas