Selecţionerul Irlandei de Nord, Michael O'Neill, a fost reţinut de poliţie, duminică, la periferia oraşului Edinburgh, fiind bănuit de conducere sub influenţa alcoolului, inforemază BBC, care citează Scottish Sun.
Poliţia scoţiană a anunţat că a reţinut şi acuzat un bărbat de 48 de ani pentru conducere sub influenţa alcoolului, duminică, în jurul orei locale 13.00, pe A720, centura oraşului Edinburgh. O'Neill va compărea în faţa unei instanţe la 10 octombrie, la două zile după meciul cu Norvegia din preliminariile Cupei Mondiale.
Federaţia nord-irlandeză a precizat, într-un comunicat, că este la curent cu incidentul în care a fost implicat Michael O'Neill, dar este treaba poliţiei şi nu va comenta acest subiect.
O'Neill este unul dintre cei mai de succes selecţioneri din istoria naţionalei nord-irlandeze. Numit în funcţie în februarie 2012, tehnicianul a calificat în premieră naţionala Irlandei de Nord la Campionatul European, la ediţia din 2016, câştigând grupa din care a făcut parte şi România. La turneul final din Franţa, Irlanda de Nord a trecut de faza grupelor şi a ajuns în optimile de finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În preliminariile Cupei Modniale din Rusia, Irlanda de Nord are mari şanse de a ajunge în play-off, fiind pe locul al doilea într-o grupă din care mai fac parte Germania, Norvegia şi Cehia.
În urmă cu aproape două săptămâni, atacantul echipei Everton Wayne Rooney a fost reţinut de poliţie, în apropierea locuinţei sale din Cheshire, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. El va fi audiat de un tribunal la 18 septembrie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: scotia, irlanda, alcool, probleme, politie, michael o'neill