Căpitanul naţionalei Danemarcei, Simon Kjaer, a primit premiul preşedintelui UEFA pentru că a intervenit şi a ajutat la salvarea lui Christian Eriksen, la meciul cu Finlanda, din 12 iunie, de la Euro-2020. De asemenea, acest premiu a fost acordat şi echipei de medici care a intervenit la 12 iunie.
LIVE VIDEO | Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, ACUM, pe Telekom Sport 1 şi telekomsport.ro
Premiul a fost decernat în cadrul ceremoniei de tragere la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, la Istanbul, chiar de către preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.
“Ei ne-au arătat că viaţa este mai importantă ca orice. Ne-au făcut să gândim altfel. Merită pe deplin acest premiu. Nu am avut nici cea mai mică îndoială”, a spus Ceferin.
Cei care au primit prestigiosul premiu sunt: Mogens Kreutzfeldt (ofiţer medical), Frederik Flensted (manager medical), Anders Boesen (medic de urgenţă), Peder Ersgaard (paramedic), Jens Kleinefeld, Valentin Velikov, Morten Skjoldager, Morten Boesen (toţi medici), Simon Kjær (fotbalist).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kjaer nu a fost prezent la ceremonie. “Mulţumesc pentru acest premiu în numele întregii echipe. Mă simt obligat să primesc acest premiu cu echipa mea”, a spus Simon Kjaer într-un mesaj video.
Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, la 12 iunie, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.
Simon Kjaer a fost unul dintre primii jucători care au intervenit după prăbuşirea lui Eriksen pe teren. Kjaer i-a curăţat căile respiratorii ale coechipierului său, i-a aplicat manevre de resuscitare, le-a spus celorlalţi jucători să formeze un scut în jurul fotbalistului şi a consolat-o pe partenera colegului său.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simon kjaer, champions league