You are here:

Simona Halep a ajuns la Shenzhen! Care este obiectivul tenismenei din România

Simona Halep a ajuns la Shenzhen! Care este obiectivul tenismenei din România

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul I WTA, a ajuns, joi, în China, unde va participa la turneul de 280 de puncte de la Shenzhen, programat să se dispute începând din 31 decembrie.

Halep va fi principala favorită la acest turneu, primul din sezonul 2018. A doua favorită va fi letona Jelena Ostapenko, locul 7 WTA, pe tabloul principal fiind prezentă şi rusoaica Maria Şarapova, locul 59 WTA.

Anul trecut, românca a pierdut în optimi la Shenzhen, în faţa sportivei cehe Katerina Siniakova, scor 3-6, 6-4, 5-7. Halep a câştigat competiţia chineză în 2015.

Pentru a fi sigură că îşi va păstra locul I WTA după prima competiţie din 2018, Simona Halep trebuie să câştige turneul din oraşul chinez. Şi spaniola Garbine Muguruza, locul 2 WTA, care participă la turneul de la Brisbane, şi daneza Caroline Wozniacki, locul 3 WTA, prezentă la Auckland, pot urca pe prima poziţie în ierarhia mondială, în funcţie de rezultatele lor, dar şi de cele ale Simonei Halep.

Muguruza are nevoie de o calificare în finală pentru a spera la locul I WTA. Spaniola poate reveni pe această poziţie dacă va câştiga la Brisbane, iar Halep nu se impune la Shenzhen sau dacă pierde finala şi românca nu ajunge în semifinale.

Dacă Muguruza pierde în ultimul act în Australia şi Halep în semifinale în China, ambele jucătoare vor fi la egalitate de puncte, însă sportiva din Constanţa îşi va păstra statutul de lider mondial datorită numărului mai mare de puncte acumulate la turneele importante în ultimele 12 luni (de la Premier 5 în sus).

Wozniacki poate reveni pe locul I pentru prima dată din ianuarie 2012 dacă va câştiga în Noua Zeelandă şi Muguruza pierde înaintea finalei, iar Halep înaintea sferurilor de finală.

Afla mai multe despre: tenis femininwtasimona halepshenzhen,  

viewscnt
Articole similare