Belgianca Elise Mertens, locul 37 WTA, se califică pentru prima dată în semifinalele unui grand slam, la Australian Open, după victoria obţinută, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, în 73 de minute, în faţa jucătoarei ucrainene Elina Svitolina, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4.
În vârstă de 22 de ani, Mertens este pentru prima dată pe tabloul principal al AusOpen. Anterior, cea mai bună performanţă a ei la un grand slam era calificarea în turul al treilea la French Open, în 2017.
Belgianca nu a cedat niciun set la această competiţie şi a obţinut, marţi, a noua victorie la rând în acest an. Mertens a câştigat turneul de la Hobart, după ce a învins-o, în finală, pe Monica Buzărnescu.
Svitolina putea spera la locul I WTA în funcţie de rezultatele ei la Australian Open şi de cele ale liderului Simona Halep. În acest moment, doar Caroline Wozniacki şi Karolina Pliskova mai au şanse la poziţia deţinută de Halep.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În penultimul act al competiţiei de la Melbourne, Elise Mertens va evolua cu învingătoarea din partida Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2 - Carla Suarez Navarro (Spania), locul 39 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: elise mertens, elina svitolina, caroline wozniacki, tenis, austrlian open