Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 13, a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, în optimile de finală ale US Open.
Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, a ratat calificarea în sferturile de finală ale US Open, după ce a fost învinsă, duminică, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, cu scorul de 6-3, 6-3.
Pe Arthur Ashe Stadium, s-au întâlnit două jucătoarea care se cunosc foarte bine, după cele zece meciuri directe disputate anterior (scorul era 5-5) şi care au un stil de joc asemănător: cu mult efort, cu lovituri de pe fundul terenului, cu lovituri către marginile laterale ale terenului şi cu schimbări bruşte de direcţie.
Duminică, a avut câştig de cauza jucătoarea mai precisă, cu serviciu mai bun, mai proaspătă, mai calmă şi mai în formă, iar aceasta fost Elina Svitolina.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Halep nu a jucat rău, dar a fost trădată de una dintre armele ei importante, reverul, şi nu a fructificat câteva momente cheie ale meciului, mai ales în primul set. Ea a făcut break la 1-1, apoi a atacat neinspirat pe propriul serviciu şi a fost egalată de jucătoarea ucraineană. La 3-3, românca a avut break-ul în mână, 15-40, înainte de a ceda patru mingi la rând şi ghemul. Svitolina a profitat de un nou ghem slab la serviciu al Simonei şi a făcut 5-3, închizând setul imediat, 6-3, după 34 de minute.
Fostul lider WTA a reuşit câteva lovituri excepţionale în setul al doilea, ridicând în picioare numerosul public prezent pe arena picipală de la Flushing Meadows, majoritar de partea româncei.
La 1-2, Halep a închis rebreak-ul cu o diagonală perfectă din colţul suprafeţei de joc, care i-a încântat pe fani. A repetat loviturile spectaculoase în ghemul următor şi a trecut la conducere, 3-2.
Ucraineanca nu a jucat cu floricele. Ea a evoluat inteligent, a atacat necruţător exact când a trebuit şi, cel mai important, nu a fost destabilizată de loviturile spectaculoase ale adversarei. Cu o bună stăpânire de sine, Svitolina este una dintre jucătoarele momentului şi poate avea un bun parcurs la openul american.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De la 2-3, ucraineanca nu a mai pierdut niciun ghem şi a pus capăt meciului tot cu cu 6-3, după o oră şi 16 minute.
Elina Svitolina va evolua în faza următoare cu germana Angelique Kerber, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, şi jucătoarea canadiană Leylah Fernandez, locul 73 WTA.
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 265.000 de dolari şi cu 240 de puncte WTA. Jucătoarele eliminate în optimi primesc câte 425.000 de dolari şi 430 de puncte WTA fiecare.
Cea mai bună performanţă a Simonei Halep la US Open a fost calificarea în semifinale, în 2015, iar în 2016 a ajuns în sferturi. Anul trecut ea nu a participat la acest grand slam, din cauza pandemiei de coronavirus. În 2019, ultima ediţie la care a participat, românca a fost eliminată în turul al doilea, scrie News.ro.
Simona Halep - Elina Svitolina 3-6/3-6
3-6: Game, set, meci Elina Svitolina
3-5: Game Svitolina! Ucrainianca e la un pas de victorie
3-4: Break Svitolina! Simona serveşte mai bine în acest game, în timp ce Svitolina loveşte parcă şi mai tare. Campioana noastră încearcă să câştige puncte la fileu, dar riposta ucrainiencei este excelentă. Ucrainianca face break-ul în cele din urmă
3-3: Game Svitolina! Simona s-a enervat pe parcursul acestui game, pe care Elina Svitolina l-a câştigat în cele din urmă.
3-2: Game Simona Halep! Simona a reintrat clar în meci. Îşi face serviciul şi trece acum în avantaj
2-2: Break Simona Halep! 70% este procentajul la primul serviciu al Svitolinei. Sportiva din Ucraina nu face faţă însă jocului agresiv din acest game al Simonei, care reuşte să câştige pe serviciul adversarei
1-2: Break Svitolina! Simona face o dublă greşeală la 15-30 şi îi oferă o şansă imensă adversari sale. Backhand-ul o salvează temporar, apoi o greşeală neforţată îi oferă game-ul Svitolinei
1-1: Game Svitolina! Parcă nivelul de joc al Simonei e mai bun în acest al doilea set. Ucrainianca însă serveşte foarte bine în continuare şi îşi câştigă serviciul
1-0: Game Halep! Simona a servit bine şi a controlat acest game, chiar dacă s-a impus greu
Începe setul 2
6-3 SET pentru Elina Svitolina
5-3 Break Svitolina! Serviciul excelent al ucrainiencei face diferenţa
3-3 Svitolina şi Halep rămân la egalitate. Avem un set spectaculos cu răsturnări de situaţie
2-2 Break Svitolina. Ucrainianca şi reuşeşte să egaleze după ce câştigă pe serviciul campioanei noastre
2-1: Break Halep! Prestaţie excelentă a Simonei în acest game
1-1: Game Halep! Simona Halep o aleargă pe Svitolina, dar răspunsul adversari nu e deloc unul rău. Ucrainianca îi face viaţa grea campioanei noastre aflată la serviciu, dar în cele din urmă Simona egalează la unu
0-1: Game Svitolina! Svitolina începe în forţă şi serveşte foarte puternic. Adversara Simonei îşi adjudecă propriul serviciu
Setul 1: Ne pregătim de startul partidei
Partida va fi prima de pe Arthur Ashe Stadium.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit de zece ori până acum, scorul fiind egal, 5-5. În ultima partidă, care a avut loc în faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, din 2019, Svitolina s-a impus cu 7-5, 6-3.
În acelaşi an, Halep a câştigat, în semifinale la Wimbledon, scor 6-1, 6-3, şi la Qatar Open, tot în semifinale, scor 6-3, 3-6, 6-4. Şi pe hadrd, cele două jucătoarea sunt la egalitate, scor 3-3.
Tot duminică, pe terenul 17, perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania), cap de serie numărul 6, va da piept, în optimi, cu echipa Santiagoa Gozalez/Andres Molteni (Mexic/Argentina).
Acest meci este primul de pe terenul 17 şi va începe la ora 18.00.
În a doua partidă de pe terenul 11, după o întâlnire de dublu mixt şi nu înainte de 21.30, Ealuca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok, cap de serie numărul 12, vor evolua, în turul al doilea, cu cuplul Andrea Petkovic / Ajla Tomljanovic (Germania/Australia).
Afla mai multe despre: halep