Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 40 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon.
- În optimi, Simona Halep o va înfrunta pe învingătoarea dintre slovena Polona Hercog, locul 60 WTA, şi Cori Gauff (SUA), locul 313 WTA.
- Halep şi-a depăşit astfel rezultatul de anul trecut, când a fost eliminată în turul al treilea de Su-Wei Hsieh, scor 3-6, 6-4, 7-5. Cel mai bun rezultat al româncei la Wimbledon este atingerea fazei semifinalelor, în 2014.
- Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 176.000 de lire sterline (196.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.
Azarenka a intrat cu supra-încredere pe teren, vineri. A început tare, a lovit puternic din orice poziţie, a avut mingi de break pe toate ghemurile adversarei, la început, când jocul i-a mers. Halep s-a clătinat sub bombardament, dar nu s-a prăbuşit, a făcut risipă de energie, căutând mereu să dea mingea înapoi, în terenul advers. Iar eleva lui Wim Fissette s-a repezit să bubuie fiecare minge, greşind imens, de oriunde, de la serviciu, de pe fundul terenului sau de lângă fileu (10 lovituri câştigătoare şi 20 de erori neforţate, în primul set, 6-4, Halep).
Jucătoarea din Belarus a devenit mai precaută în setul al doilea, renunţând la lovituri năpraznice, în favoarea celor plasate sub unghiuri deschise, dar precizia ei nu s-a îmbunătăţit (33 de greşeli neforţate şi 14 lovituri direct câştigătoare în toată partida, 9-13, Halep). Meciul a intrat pe făgaşul dorit de Halep, cu schimburi mai lungi, iar românca a jucat înteligent în continuare şi a câştigat clar o întâlnire ce se anunţa mult mai dificilă.
În setul I, Azarenka s-a desprins la 3-1, după un break în ghemul al patrulea. Halep a avut probleme în a-şi fructifica serviciul în prima parte a jocului, revenind de două ori de la 15-40. Cu puterea ei de a absoarbe presiunea şi cu câteva lovituri bine ţintite, jucătoarea română a câştigat apoi şase ghemuri la rând. După primele cinci, setul i-a revenit, cu 6-3, în 35 de minute.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La 1-0, în setul secund, Halep a avut o minge de break, apoi a fost ea în pericol să-şi piardă serviciul. Nu a fost niciun break şi Halep a condus cu 2-1. După o nouă serie ghemuri luate la rând, cinci, Halep a încheiat partida, cu 6-1, într-o oră şi minute şi şase minute.
În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, şi slovena Polona Hercog, locul 60 WTA.
Halep - Azarenka 6-3, 6-1
Setul II
Game 7: Game, set, meci. Simona Halep este în optimi la Wimbledon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Game 6: BREAK Halep, care va servi pentru câştigarea meciului.
Game 5: Simona Halep îşi confirmă break-ul şi este la două game-uri de optimi la Wimbledon.
Game 4: BREAK Simona! Halep rupe echilibrul în setul al doilea şi se desprinde la 3-1.
Game 3: Game şi pentru Simona. Se joacă de la egal la egal în acest start de set set secund.
Game 2: Azarenka restabileşte egalitatea în setul al doilea, Halep irosind o minge de break în acest game secund.
Game 1: Halep îşi face serviciul în debutul setului secund.
Setul I
Game 9: SET HALEP! Evoluţie încântătoare a Simonei Halep, în actul inaugural. A şaptea favorită a revenit de la 2-3 şi break în faţă pentru Azarenka şi a câştigat următoarele patru game-uri şi, implicit, setul.
Game 8: Primul game alb reuşit de Simona, care se desprinde la 5-3 şi este la un game de câştigarea primului set.
Game 7: BREAK Simona! Halep îşi continua seria excelentă şi leagă trei game-uri la rând, dintre care două break-uri, trecând în avantaj pentru prima oară în această partidă, cu break în faţă.
Game 6: Halep îşi confirmă break-ul şi restabileşte egalitatea, după ce salvează două mingi de break ale adversarei.
Game 5: Rebreak Simona, care profită de cea de-a doua minge de break.
Game 4: Break Azarenka. Sportiva din Belarus profită de cea de-a treia minge de break din această partidă şi se desprinde la 3-1 în acest act inaugural.
Game 3: Game alb izbutit de Azarenka.
Game 2: Simona restabileşte egalitatea, făcându-şi, la rândul ei, serviciul, de această dată după un game mai disputat, în care jucătoarea din Belarus a irosit două mingi de break.
Game 1: Azarenka îşi face serviciul în startul meciului, Halep câştigând doar două puncte, unul dintre ele graţie unui retur superb.
Meciul este al doilea de pe terenul central după cel dintre Kevin Anderson (Africa de Sud) şi Guido Pella (Argentina), care începe la ora 15.00.
Cu Halep, jucătoarea din Belarus a jucat de patru ori, scorul fiind egal, 2-2. Românca a câştigat ultimele două partide, una pe iarbă, în 2017, în optimi, la Wimbledon, scor 7-6 (3), 6-2, şi una pe hard, în 2015, în sferturi, la US Open, scor 6-3, 4-6, 6-4. Victoriile obţinute de Azarenka sunt din 2012, la Linz, scor 6-1, 6-1, şi la Doha, scor 6-3, 6-1, ambele în optimi.
Simona Halep: "Cu Azarenka trebuie să fiu puternică pe picioare"
Simona Halep a declarat, miercuri, în conferinţa de presă de după meciul câştigat la Wimbledon în faţa Mihaelei Buzărnescu, că în momentul în care a intrat pe teren şi-a spus că este “o adversară normal”, pentru a nu-şi pierde concentrarea în faţa colegei din echipa de Fed Cup.
“Este diferit, pentru că este din aceeaşi ţară şi colegă, stai cu ea la Fed Cup, la antrenamente de obicei acasă, în România. Însă când am intrat pe teren mi-am spus că este o adversară normală şi să nu mă gândesc la aceste lucruri. Dacă începi să te gândeşti, după aceea ţi se pierde concentrarea. Consider că astăzi am stat destul de bine mental şi am jucat un tenis bun, amândouă am jucat bine. Cred că joc ok, este mereu dificil pe iarbă, dar a fost un meci mai greu decât primul, astfel că este bine că l-am putut câştiga. Am avut şi momente dificile, am pierdut setul doi deşi am condus, iar apoi a trebuit să lupt până la final, pentru fiecare minge. M-am simţit încrezătoare pe teren şi puternică psihic”, a spus Halep.
Viktoria Azarenka ştie cum o poate învinge pe Simona Halep la Wimbledon: "Aceasta va fi cheia"
Jucătoarea Victoria Azarenka a declarat, miercuri, că va avea un meci captivant cu Simona Halep la Wimbledon, ea menţionând că va trebui să îşi facă jocul şi să îşi creeze şanse, indiferent împotriva cui joacă.
“Halep este constantă. Este foarte puternică, am avut câteva meciuri antrenante. Este o adversară dificilă şi a avut un joc consistent în ultimii doi ani. Ştie cum să joace în meciurile importante, are un grand slam în palmares, va fi captivant. Ultima dată când am jucat aici împotriva ei am avut ceva şanse în acel meci. Va fi o provocare bună pentru mine. Cheia va fi să îmi fac jocul, aceasta este cea mai bună abordare pentru mine, să îmi creez şanse şi să profit de ele, indiferent de adversară”, a spus Azarenka.