Simona Halep a recunoscut că adversara ei, belgianca Elise Mertens, a meritat să câştige partida din optimile Madrid Open, pentru că a fost mai puternică în final.
Simona Halep, după meciul cu Elise Mertens: "A meritat să câştige, a fost mai puternică"
"A fost foarte puternică, s-a mişcat şi a lovit bine. Nu aş spune că am jucat prost, dar am făcut câteva greşeli. Nu mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul la Roma, ci doar să ă recuperez şi să văd ce trebuie să îmbunătăţesc. Sunt mulţumită de jocul meu, chiar dacă mă grăbesc uneori. Încrederea vine când câştigi jocuri şi am nevoie de asta. Astăzi a fost o luptă dură pe care nu am câştigat-o", a spus Halep, potrivit BAtennis.
Am făcut câteva greşeli, greşeli importante. Uneori este nevoie de puţin ca să pierzi", a afirmat ea, conform tennis365.com.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat calificarea în sferturile de finală ale Madrid Open, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 4-6, 7-5, 7-5, de belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 13.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentur Halep urmează participarea la turneul de la Roma, de săptămâna viitoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, madrid open