You are here:

Simona Halep, reverenţă în faţa senzaţiei Cori Gauff: ”O adversară de temut. Joacă un tenis grozav!”

 Simona Halep, reverenţă în faţa senzaţiei Cori Gauff: ”O adversară de temut. Joacă un tenis grozav!”

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a prefaţat duelul cu Cori Gauff, unul ce va avea loc în optimile de la Madrid Open.

Simona Halep, locul 21 WTA, va juca în optimile de finală ale turneului de la Madrid împotriva americancei Cori Gauff, locul 16 mondial şi cap de serie numărul 14.

 Simona Halep, reverenţă în faţa senzaţiei Cori Gauff: ”O adversară de temut. Joacă un tenis grozav!”

Înaintea duelului, care va avea loc astăzi, nu înainte de ora 17:00, jucătoarea de 30 de ani a prefaţat întâlnirea cu puştoaica minune a tenisului american.

Până acum, Simona Halep şi Cori Gauff au disputat două meciuri directe. Românca s-a impus în ambele, ultima dată în turul al treilea de la Indian Wells 2022, scor 6-3, 6-4.

Simona Halep a fost impresionată de tenisul practicat de americanca de numai 18 ani.

”Mă simt bine pe teren, tot mai încrezătoare cu fiecare zi care trece. Bineînţeles, nu va fi uşor, pentru că jocul meu s-a schimbat. Sunt fericită şi muncesc din greu pentru a vedea cât de bună pot fi în ziua următoare.

Gauff este o adversară de temut, mereu îmi este greu să joc împotriva ei. Este atât de tânără, dar în acelaşi timp are atât de multă putere. 

Am jucat împotriva ei la Indian Wells, cred, deci nu cu mult timp în urmă. Ea este mereu o jucătoare periculoasă, puternică! E super tânără şi joacă un tenis grozav! Ştii, e extraordinar să vezi asta în tenis.

Nu este niciodată uşor să joci împotriva ei, dar sunt pregătită. În mare măsură, ştiu la ce să mă aştept. Este un nou meci, o nouă provocare pentru mine”, a declarat Simona, în cadrul unui interviu pentru site-ul Mutua Madrid Open 2022, înaintea duelului cu sportiva de 18 ani.

Afla mai multe despre: halepgauff 

viewscnt
Articole similare