You are here:

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur la Australian Open. Cu cine vor juca celelalte românce de pe tabloul principal

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur la Australian Open. Cu cine vor juca celelalte românce de pe tabloul principal

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 15 WTA şi favorită 14, va evolua cu poloneza Magdalena Frech, locul 105 mondial, în primul tur la Australian Open, conform tragerii la sorţi de joi.

În turul trei, Halep ar putea evolua contra britanicei Emma Răducanu, care joacă în primul tur cu americanca Sloane Stephens.

Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, va evolua în runda inaugurală cu sportiva cehă Petra Kvitova, favorită 20 şi locul 21 mondial, în timp ce Gabriela Ruse (82 WTA) va da piept cu italianca Jasmine Paolini (locul 52). Franţuzoaica Ocean Dodin (locul 96 WTA) va fi adversara Irinei Begu (locul 58 mondial), iar Jaqueline Cristian (73 WTA) o va întâlni pe belgianca Greet Minnen (84 WTA).

Pe tabloul principal de simplu ar putea ajunge şi Irina Bara, dacă va câştiga meciul cu sportiva bulgară Viktoria Tomova, din ultimul tur al calificărilor.

Numărul 1 mondial, Ashletigh Barty, va evolua contra unei jucătoare venite din calificări, în timp ce japoneza Naomi Osaka, favorită 13 şi deţinătoarea trofeului, o va întâlni pe sportiva din Columbia, Camila Osorio.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare