You are here:

Simona Halep şi Irina Begu joacă joi, în turul doi la Miami Open. De la ce ore sunt programate meciurile

Simona Halep şi Irina Begu joacă joi, în turul doi la Miami Open. De la ce ore sunt programate meciurile

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 19 WTA, şi Irina Begu, locul 70 WTA, vor evolua, joi, în turul doi al turneului de categorie WTA 1.000 Miami Open, au anunţat organizatorii.

Simona Halep şi Irina Begu joacă joi, în turul doi la Miami Open. De la ce ore sunt programate meciurile

Halep va evolua cu Daria Saville, 28 de ani, fostă Gavrilova înainte de căsătorie şi fostă numărul 20 mondial, în prezent pe locul 249 mondial, pe terenul 7, în jurul orei 23:00.

Meciul dintre Halep şi Saville este al patrulea de pe acest teren, după două meciuri de simplu masculin şi unul de simplu feminin.

Simona Halep şi Saville s-au mai întâlnit de patru ori în circuit, iar românca a câştigat de trei ori.

Ultimele meciuri au avut loc în 2016, când Halep a câştigat, scor 6-1, 6-2, în optimi la Cincinnati, şi 6-2, 6-3, în turul al doilea al Rogers Cup, iar australianca s-a impus la Roma, tot în manşa a doua, scor 6-3, 4-6, 6-3. În 2015, la Indian Wells, în turul I, Halep a obţinut victoria cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2.

Pe terenul unu, nu mai devreme de ora 02:30, Irina Begu va juca în premieră contra sportivei din Belarus, Arina Sabalenka, principala favorită şi locul 5 mondial.

Afla mai multe despre: simona halepirina begu 

viewscnt
Articole similare