You are here:

Simona Halep şi Patricia Ţig, nominalizate la premiul pentru cea mai frumoasă lovitură a anului 2019, în circuitul WTA

Simona Halep şi Patricia Ţig, nominalizate la premiul pentru cea mai frumoasă lovitură a anului 2019, în circuitul WTA

Tenis

Comentarii

Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Patricia Ţig se află printre candidatele la cea mai frumoasă lovitură a anului 2019 în circuitul profesionist de tenis, într-o anchetă realizată pe site-ul WTA.

Halep candidează cu două nominalizări, după ce s-a impus în anchetele lunare din februarie şi mai, în timp ce Patricia Ţig a câştigat ancheta lunii iulie. Simona Halep s-a impus în ancheta din februarie cu o lovitură reuşită în faţa canadiencei Eugenie Bouchard, la scorul de 7-6, 1-0 şi avantaj pentru româncă în turneul de la Dubai. Halep a câştigat ancheta lunii mai cu o fază din meciul cu britanica Johanna Konta, la scorul de 5-4, 30-15, la Madrid. Patricia Ţig a câştigat ancheta din luna iulie cu o lovitură splendidă reuşită în turneul de la Bucureşti contra germancei Laura Siegemund, la scorul de 6-3, 2-1 pentru Ţig şi avantaj pentru Siegemund.

Cele două românce sunt repartizate în grupe diferite de vot. În Grupa A figurează taiwaneza Su-Wei Hsieh (câştigătoarea anchetei din ianuarie, cu o lovitură reuşit în faţa Biancăi Andreescu la Auckland), Simona Halep (februarie, mai), belgianca Kirsten Flipkens (martie) şi poloneza Iga Swiatek (aprilie). Din Grupa B fac parte daneza Caroline Wozniacki (iulie), Patricia Ţig (iulie), perechea americană CoCo Vandeweghe/Bethanie Mattek-Sands (august), portoricana Monica Puig (septembrie) şi ucraineanca Elian Svitolina (octombrie - cu o lovitură reuşită în faţa Simonei Halep, la scorul de 7-5, 3-2, 15-40, la Turneul Campioanelor).

Primele două clasate din fiecare grupă la numărul de voturi primite pe site-ul WTA se vor califica în faza finală a anchetei.

AICI poţi vota lovitura preferată.

Afla mai multe despre: haleptig 

viewscnt
Articole similare