You are here:

Simone Tempestini, gata să își apere trofeul la Raliul Argeșului

Simone Tempestini, gata să își apere trofeul la Raliul Argeșului

Sporturi cu motor

Comentarii

Cu două victorii din două în 2021, Simone Tempestini ia startul în acest weekend la Raliul Argeșului cu gândul de a-și apăra trofeul la competiția pe care a câștigat-o autoritar în ultimele două ediții. Runda care va avea inclusiv probe speciale pe Transfăgărășan adună la start un total de 74 de echipaje.

Principalul contracandidat pentru cvintuplul campion național absolut va fi chiar colegul său de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca, actualul lider provizoriu al Campionatului Național de Raliuri Betano. Cu excepția Winter Rally Covasna, când s-a impus Dan Gîrtofan, aceștia și-au împărțit victoriile din acest sezon.

Patru dintre cele 8 probe ale Raliului Argeșului se vor desfășura pe Transfăgărășan sau pe drumul care duce spre cel mai spectaculos drum din România. „Este una dintre probele mele preferate. Îmi place Transfăgărășanul să îl parcurg și în timpul liber, iar la raliu este o adevărată bucurie”, spune Tempestini, care din cele 14 probe speciale ale Raliului Argeșului din ultimii doi ani a fost cel mai rapid în 13.

Actualul lider al campionatului, Bogdan Marișca, s-a impus la ediția din 2002, când făcea echipă cu același copilot de astăzi, Sebastian Itu. De altfel, pilotul clujean are trei podiumuri la etapa care are sediul central la Pitești. „Scopul principal este să strângem cât mai multe puncte pentru că este un sezon maraton în care trebuie să fim cât mai concentrați”, a spus și Marișca.

De la start nu va lipsi nici Norbert Maior, care la 22 de ani a terminat pe locul 3 la general în 2020, iar în acest moment se află inclusiv în lotul național de juniori. Vicecampionul național Dan Gîrtofan a confirmat deja prezența la Raliul Argeșului, la fel și favoriții locali Cristian Dolofan, Eugen Caragui și Bogdan Năstase, toți de la DTO Rally. Cu două podiumuri în acest sezon, Sebastian Barbu forțează o clasare superioară în această etapă care se desfășoară exclusiv pe asfalt.

Afla mai multe despre: simone tempestiniraliul argesului 

viewscnt
Articole similare