Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Škoda Fabia RS Rally2) a câştigat, duminică, Raliul Ungariei, prima etapă a Campionatului European de Raliuri.
"Este o senzaţie extraordinară", a declarat Tempestini, de opt ori câştigător al campionatului României, în vârstă de 29 de ani.
"Am făcut un raliu foarte bun, a fost perfect şi sunt foarte fericit pentru că este primul meu raliu cu această maşină în ERC şi ea câştigă. Este foarte frumos, sunt foarte fericit."
Pe locul doi a terminat echipajul din Franţa Mathieu Franceschi/Andy Malfoy, iar pe trei a terminat echipajul Miklos Csomos/Attila Nagy, din Ungaria.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai concurează în Campionatul European Bogdan Cozma, alături de copilotul Ditte Kammersgaard, din Danemarca. Cei doi au terminat prima etapă pe locul 17.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Simone Tempestini a devenit primul pilot român din istorie care nu doar că termină pe podiumul unei etape, ci câştigă un raliu de acest nivel, în compania unor piloţi titraţi la nivel continental.
Etapa următoare, Raliul Insulelor Canare, va avea loc la 2 mai.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Azi cu Nea Gică la Voluntari, mâine cu titlul de campion la Leverkusen. Interviu EXCLUSIV cu vloggerul globetrotter care a ajuns şi-n fotbalul românesc
- Andrei Ciolacu a marcat din nou pentru Birkirkara. Atacantul român are cifre foarte bune în Malta
- Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Rouen. Irina Bara, eliminată
Afla mai multe despre: tempestini