You are here:

Singurul transfer din Liga 1 pe care-l face Gigi Becali la FCSB! A făcut oferta pentru marea sa dorinţă. Reacţia finanţatorului

Singurul transfer din Liga 1 pe care-l face Gigi Becali la FCSB! A făcut oferta pentru marea sa dorinţă. Reacţia finanţatorului

FCSB

Comentarii

FCSB nu renunţă la una dintre dorinţele lui Gigi Becali. Finanţatorul a pus ochii pe încă un fotbalist din Liga 1, pe care l-a ofertat şi aşteaptă un răspuns din partea conducătorilor.

Fotbalistul din Liga 1 pe care Gigi Becali vrea să-l transfere la FCSB

FCSB nu a existat pe piaţa transferurilor în această iarnă, după sezoanele în care Gigi Becali aducea jucători şi plătea sume importante de bani pentru România. 

Rezultatele din acest sezon l-au dezamăgit şi, pentru că simte că nu mai are cum să ajungă liderul CFR Cluj, care e la 10 puncte în faţa echipei lui Toni Petrea, a oprit transferurile şi a decis reducerea bugetului salarial. 

Mai mult, Gigi Becali l-a dat afară pe Constantin Budescu, cel care încasa un salariu mare la echipă şi care a ajuns, între timp, la FC Voluntari. 

Însă, afaceristul încă aşteaptă un semn din partea celor de la UTA Arad, în privinţa lui David Miculescu, singurul fotbalist care-l poate determina pe Gigi Becali să plătească pentru un transfer în iarnă. 

„Rămâne în continuare interesul nostru pentru David Miculescu”, a declarat Gigi Becali pentru Sport.ro. 

După ce a oferit 500.000 de euro la startul sezonului, Gigi Becali a plusat cu 100.000 de euro, dar UTA nu e convinsă că e preţul corect. Astfel, dacă UTA nu-şi va da acordul, FCSB va încerca să-l ia liber de contrat în vară. 

Informaţia că FCSB încă se află pe urmele lui David Miculescu a fost confirmată şi de MM Stoica, managerul general al FCSB. 

"Indiferent ca pleaca Tanase sau nu, FCSB nu aduce pe nimeni, doar din academie. Niciun jucător, in perioada asta, nu e interesant pentru noi. A, daca cei de la UTA se gandesc ca a trecut timpul si se apropie de ultimul an si accepta oferta facuta in vara de 500.000, da, cred ca da. Rămâne în continuare interesul nostru pentru David Miculescu", a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.

"Am spus, înainte de a avea el reuşitele din sezonul ăsta, şi am spus că David Miculescu e un jucător pe care îl cunosc foarte bine, pe care îl ştiu de la echipa naţională, care are un fizic care seamănă cu al lui Milinkovic-Savic", a mai spus oficialul FCSB, în urmă cu câteva săptămâni. 

 

Afla mai multe despre: david miculescudavid miculescu fcsbdavid miculescu fcsbuta arad 

viewscnt
Articole similare