You are here:

Situaţia incredibilă în care a ajuns Szukala după ce a negociat cu Gigi Becali. Cât de jos a ajuns în carieră

Situaţia incredibilă în care a ajuns Szukala după ce a negociat cu Gigi Becali. Cât de jos a ajuns în carieră

Campionate

Comentarii

Lukasz Szukala este departe de zilele de glorie, când juca în grupele Champions League şi era chemat la naţionala Poloniei. Ajuns la 34 de ani, este legitimat în prezent la MKE Ankaragucu, dar în acest sezon a jucat doar două minute. Cota lui s-a prăbuşit până la 25.000 de euro.

Transferul de la FCSB la Al Ittihad a fost momentul în care a început decăderea pentru Lukasz Szukala. Se întâmpla în ianuarie 2015, când fundaşul polonez era pe val şi devenise titular în naţionala ţării sale. Odată cu plecarea în Arabia Saudită, Szukala a pierdut şi echipa naţională şi, implicit, prezenţa la EURO 2016.

A plecat de la Al Ittihad în vara lui 2015, a semnat cu Osmanlispor, dar n-a mai reuşit să atingă forma pe care a arătat-o la FCSB, care îi ridicase cota la 2,7 milioane de euro. De altfel, în ultimii trei ani a jucat mult prea puţin şi pare că s-a mulţumit doar să încaseze salariile consistente pe care şi le-a negociat.

  • În sezonul 2015-2016, Szukala a jucat avut doar 887 de minute pentru Osmanlispor, distribuite în 10 partide.
  • În sezonul 2016-2017, lucrurile au stat şi mai rău: 365 de minute în 5 partide.
  • În sezonul 2017-2018 s-a transferat la Ankaragucu, dar situaţia lui nu s-a îmbunătăţit: 6 meciuri, 368 de minute.
  • În acest sezon se află tot în lotul lui Ankaragucu, însă este cea mai slabă perioadă din ultimii ani: 2 minute jucate în partida cu Alanyaspor, partidă disputată pe 19 august 2018. De atunci n-a mai prins nici măcar lotul de ”18”.

Cota fundaşului de 34 de ani s-a dus şi ea în cap. Dacă în decembrie 2014 juca la FCSB şi era cotat la 2,7 milioane de euro, acum transfermakt.com îi estimează valoarea la doar 25.000 de euro.

Lukasz Szukala a vrut să revină la FCSB şi să-şi reseteze cariera, în vara lui 2017, dar atunci a fost refuzat de Mihai Stoica şi Nicolae Dică şi a semnat cu Ankaragucu: ”Îl vreau pe Szukala, da, dar doar eu îl doresc. MM Stoica şi Dică se duc în Portugalia pentru alt fundaş central. Dacă vor fi vehemenţi şi îl refuză pe Szukala atunci nu-l mai aduc, dar dacă ei nu rezolvă mai repede, voi face eu transferul”, spunea atunci Becali. A fost ultima şansă pentru Szukala să revină în prim-plan...

Afla mai multe despre: lukasz szukalafcsbgigi becaliankaragucu 

viewscnt
Articole similare