You are here:

Situaţie haotică la Dinamo. Dario Bonetti a câştigat procesul cu clubul din Ştefan cel Mare. ”Câinii” pot avea doi antrenori în momentul de faţă

Situaţie haotică la Dinamo. Dario Bonetti a câştigat procesul cu clubul din Ştefan cel Mare. ”Câinii” pot avea doi antrenori în momentul de faţă

Fotbal intern

Comentarii

Dinamo are pe cap o nouă problemă. Dario Bonetti a câştigat procesul cu conducerea clubului.

Situaţie haotică la Dinamo. Dario Bonetti a câştigat procesul cu clubul din Ştefan cel Mare. ”Câinii” pot avea doi antrenori în momentul de faţă

Dinamo s-ar putea vedea în situaţia de a-l pune pe Dario Bonetti din nou antrenor la echipă.

Tehnicianul italian a câştigat în instanţă memoriul depus în urma rezilierii unilaterale a contractului cu "câinii".

Astfel, în momentul de faţă, formaţia din Ştefan cel Mare s-ar putea trezi cu doi antrenori la club, Dusan Uhrin, care este cel actual, şi Dario Bonetti, primul tehnician al ”câinilor” din acest sezon.

Dinamo a dorit să renunţe la Bonetti după înfrângerea cu FCSB (0-6, în Liga 1) şi a profitat de faptul că acesta nu s-a mai prezentat la antrenamente o perioadă pentru a-i rezilia contractul.

Dar Dario Bonetti a deschis un proces cu fostul său club, proces pe care l-a câştigat. Tribunalul Bucureşti a hotărât în favoarea acestuia.

Tehnicianul de 60 de ani a solicitat anularea măsurii administratorului judiciar de denunţare unilaterală a contractului de către RTZ Partners, administratorul judiciar al lui Dinamo, solicitare admisă de Tribunalul Bucureşti, conform Playsport.

Italianul a mai cerut repunerea în drepturi şi achitarea tuturor salariilor din momentul denunţării, conform contractului.

Dario Bonetti, aflat în Italia, a fost întrebat cu privire la subiectul în cauză: ”Nu fac comentarii. Cel puţin pe moment. Îmi pare foarte rău pentru ceea se întâmplă, dar angajamentele sunt clare”, a declarat acesta, pentru gsp.ro.

Răzvan Zăvăleanu a comentat situaţia: ”Până nu apare motivarea, este dificil să tragem vreo concluzie pe baza unei informaţii sumare şi să facem declaraţii”, a precizat administratorul judiciar al lui Dinamo, potrivit sursei menţionate.

Decizia luată de instanţă poate fi contestată în termen de 7 zile.

"Contractul lui a fost reziliat de către firma de insolvenţă. (n.r. În cazul în care câştigă trebuie să îl repuneţi în funcţie?) Păi probabil că da, dar nu se pune problema. Nu are cum să vină înapoi, în locul lui Rednic (n.r. antrenorul care i-a urmat lui Bonetti la Dinamo)", afirma Iuliu Mureşan, în luna octombrie, la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: bonettidinamo 

viewscnt
Articole similare