Franţa a triumfat în faţa Italiei în ultimul meci din prima etapă a Turneului Six Nations, în direct pe Orange Sport.
Echipa naţională de rugby a Franţei a învins duminică, la Roma, scor 29-24, echipa similară a Italiei, într-un meci contând pentru ediţia 2023 a Turneului Six Nations.
În meciul de la Roma, de pe Stadio Olimpico, francezii au avut de muncă în faţa unei echipe italiene disciplinate şi rapide.
Franţa s-a impus cu 29-24, jucătorii cocoşului galic marcând patru eseuri, prin Thibaud Flament, Thomas Ramos, Ethan Dumortier şi Matthieu Jalibert.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Italienii au avut şi ei un eseu, înscris de Ange Capuozzo. Cele două echipe şi-au luat şi punctul bonus – ofensiv pentru Franţa, defensiv pentru Italia.
Câştigătorul acestui meci, adică Franţa, a primit Trofeul Giuseppe Garibaldi, care a fost acordat pentru prima dată în 2007 şi cel mai recent a fost câştigat de Franţa după victoria cu 37-10 asupra Italiei în cadrul Campionatului din 2022.
Este a 13-a victorie consecutivă obţinută de francezi în meciurile directe cu Italia şi a 14-a la rând în toate competiţiile, o performanţă istorică pentru deţinătoarea Six Nations.
Următoarea rundă a turneului se dispută în zilele de 11 şi 12 februarie, este mare derby la Dublin, Irlanda – Franţa, şi se vor mai juca partidele Scoţia - Ţara Galilor şi Anglia – Italia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Programul Turneului Six Nations, transmis pe canalele Orange Sport:
Etapa 2 – 11/12 februarie 2023
Irlanda – Franţa (11 februarie, ora 16:15)
Scoţia – Ţara Galilor (11 februarie, ora 18:45)
Anglia – Italia (12 februarie, ora 17:00)
Etapa 3 – 25/26 februarie 2023
Italia – Irlanda (25 februarie, ora 16:15)
Ţara Galilor – Anglia (25 februarie, ora 18:45)
Franţa – Scoţia (26 februarie, ora 17:00)
Etapa 4 – 11/12 martie 2023
Italia – Ţara Galilor (11 martie, ora 16:15)
Anglia – Franţa (11 martie, ora 18:45)
Scoţia – Iralnda (12 martie, ora 17:00)
Etapa 5 – 18 martie 2023
Scoţia – Italia (18 martie, ora 14:30)
Franţa – Ţara Galilor (18 martie, ora 16:45)
Irlanda – Anglia (18 martie, ora 19:00)
Six Nations | Italia - Franţa, azi, de la ora 17:00, pe Orange Sport 4. Palmaresul este favorabil naţionalei din Hexagon
Italia se va confrunta duminică, 5 februarie, pe Stadio Olimpico din Roma, cu Franţa.
Câştigătorul acestui meci va primi Trofeul Giuseppe Garibaldi, care a fost acordat pentru prima dată în 2007 şi cel mai recent a fost câştigat de Franţa după victoria cu 37-10 asupra Italiei în cadrul Campionatului din 2022.
Franţa şi Italia au disputat 46 de meciuri de test de rugby de la prima lor întâlnire din 1937. Franţa a câştigat 43 dintre aceste întâlniri, Italia reuşind doar trei victorii.
Primul succes al francezilor în turneu a fost în 1959 şi de atunci ei au cucerit de 26 de ori trofeul, din 1940, când s-au alăturat competiţiei care până atunci s-a numit Home Nations şi includea doar Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda, de şase ori de când întrecerea se dispută în şase, cu Italia, din 2000.
Afla mai multe despre: six nations, italia, franta