Sloane Stephens, locul 83 WTA, a câştigat în premieră US Open, ultimul Grand Slam al anului, după ce a învins-o în finală cu scorul de 6-3, 6-0, pe compatrioata ei Madison Keys, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 15, într-un meci care a durat 61 de minute.
Sloane Stephens, considerată o mare speranţă a tenisului american, care a ajuns aproape de Top 10 WTA la vârsta de 20 de ani, a suferit o fractură de stres la piciorul stâng, ce a scos-o din competiţii 11 luni. Ea a renunţat la turnee după JO de la Rio şi a încercat să revină anul acesta, la Australian Open. Însă durerile de la picior nu au lăsat-o, situaţia ei devenind chiar mai gravă. Astfel, Stephens a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în 23 ianuarie şi şi-a amânat revenirea.
Acum, fosta ocupantă a locului 11 WTA în 2013 obţine cea mai bună performanţă a carierei ei la scurt timp după ce s-a refăcut în urma accidentării. Revenirea în top a sportivei de 24 de ani a început practic la turneul de la Toronto, din luna august, la care a ajuns în semifinale. Anterior, ea jucase în 2017 doar la Wimbledon şi la Washington, competiţii la care pierduse în primul tur, în faţa americancei Alison Riske, respectiv în faţa Simonei Halep (6-7 (3), 0-6).
A urmat o altă semifinală pierdută, la Cincinnati, după un alt meci cu Simona Halep (2-6, 1-6), şi apoi US Open. La 1 august, înaintea meciului cu Simona Halep de la Washington, Sloane Stephens era pe locul 957 WTA, iar luni va fi a 17-a jucătoare a lumii, după una dintre cele mai spectaculoase şi rapide ascensiuni din istoria tenisului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stephens mai are în palmares patru trofee, la turnee mici, Auckland, Acapulco şi Charleston, toate în 2016, şi Washington, în 2015. Înainte de succesul de la US Open, ea nu mai trecuse de optimi la Flushing Meadows şi de semifinale la un Grand Slam (Australian Open, în 2013). Premiul ei de la US Open este de 3,7 milioane de dolari, care se vor adăuga celor 4,5 milioane de dolari câştigate deja în carieră, şi 2.000 de puncte WTA.
Keys va primi 1.825.000 de dolari şi 1.300 de puncte WTA, cu care va urca pe locul 12 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sloane stephens, madison keys, tenis, us open, grand slam, simona halep, wta