You are here:

Şoc! Un titular de la Rapid se retrage şi se apucă de futsal profesionist. Nimic nu-l întoarce. Poate fi cel mai faimos jucător din România | EXCLUSIV

Şoc! Un titular de la Rapid se retrage şi se apucă de futsal profesionist. Nimic nu-l întoarce. Poate fi cel mai faimos jucător din România | EXCLUSIV

Rapid

Comentarii

Rapid Bucureşti ar putea pierde un titular în curând. Venit la începutul sezonului de la Gaziantep, Junior Morais are dubii în privinţa extinderii contractului cu clubul giuleştean şi vrea să se apuce de futsal profesionist. Într-un interviu pentru Telekom Sport, brazilianul şi-a motivat decizia pe care vrea să o ia.

Junior Morais nu ştie dacă va continua la Rapid şi poate deveni cel mai faimos jucător de futsal din România

Fundaşul stânga este unul dintre cei mai buni străini care au evoluat în Liga 1, de-a lungul timpului. Campion cu Astra Giurgiu în 2016, Junior Morais a făcut pasul la FCSB, cu care a jucat în Europa, apoi a prins un transfer în Turcia, la Gaziantep. Spre finalul carierei a revenit în România, dar la Rapid Bucureşti. 

La 35 de ani, Junior Morais e pregătit să facă o schimbare. Cum contractul îi expiră în vara anului următor, rapidistul e decis să se apuce de futsal profesionist, în România sau în Brazilia, şi e dispus să refuze o posibilă propunere de prelungire a contractului cu Rapid Bucureşti. 

"(n.r. - Nu prelugeşti?) Nu ştiu, să vedem dacă mai am chef. Vreau să-mi caut... Futsal. Vreau să mă apuc de futsal. Încerc aici, în România, dacă nu, în Brazilia. Asta era iubirea mea înainte. Înainte jucam futsal. (n.r. - N-o să-ţi fie greu după ataţia ani?) Nu, că atunci când merg în Brazilia joc futsal şi îmi place foarte mult. 

Eu ştiu că sunt bătrân. Trebuie să ştii la un moment dat că trebuie să te opreşţi. Sunt şi momente de astea şi e aproape", a spus brazilianul pentru Telekom Sport. 

Întrebat dacă Rapid i-ar propune prelungirea contractului pe încă un an, apărătorul lateral nu a fost convins dacă ar accepta: "Mă gândesc. Simt că nu mai pot să fiu cel care am fost înainte. Trebuie să mă opresc", a adăugat Junior Morais.  

  • Prima ligă din România de futsal are şapte echipe. Odorheiu Secuiesc e lider în acest moment, fiind urmată de United Galaţi, Deva, Timişoara, Buzău, Sportul Ciorăşti şi Cluj-Napoca. 

Privind în urmă, Junior Morais a dat o veste bună pentru fotbalul românesc. El a sosit în România în 2011, de la echipa portugheză Freamunde.

"Când am venit eu, campionatul era mai puternic, a avut o scădere şi acum a început să crească. Au venit echipe de tradiţie, Farul, Craiova, Rapid. Sunt din 2011 în România. Când am ajuns aici prima dată era un frig şi am zis că plec acasă. Mă bucur mult că am stat aici, iubesc foarte mult această ţară, am o familie, am un copil şi sunt foarte fericit aici", a mai spus fundaşul de la Rapid Bucureşti pentru Telekom Sport. 

14 meciuri a jucat în acest sezon Junior Morais, fiind om de bază în flancul stâng al apărării lui Mihai Iosif. 

Afla mai multe despre: junior moraisrapid bucurestijunior morais futsalfutsal 

viewscnt
Articole similare