Răzvan Burleanu a dezvăluit că FCSB a cerut o modificare în Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, astfel încât acelaşi sponsor să aibă voie să se implice financiar la mai multe echipe din aceeaşi competiţie.
FCSB a făcut o cerere la FRF care lasă de înţeles că ar negocia cu o companie care sponsorizează deja o echipă din Liga 1. Răzvan Burleanu a dezvăluit că FCSB a cerut modificarea regulamentului în acest sens, deoarece în prezent este interzis ca acelaşi sponsor să semneze parteneriate cu mai multe echipe din aceeaşi divizie. Preşedintele FRF spune că aşteaptă acum un răspuns de la UEFA în privinţa problemei ridicate de FCSB:
”FCSB îşi doreşte o modificare în ROAF, astfel încât să permitem ca două cluburi, sau mai mult de două cluburi, să aibă posibilitatea să semneze un contract de sponsorizare şi de expunere a sponsorului respectiv pe echipamentul jucătorilor. În momentul de faţă, ROAF nu permite ca două cluburi să aibă acelaşi sponsor principal. Aşteptăm un răspuns din partea celor de la UEFA. La nivelul celor mai importante Ligi din Europa, nu regăsim în aceste ligi o asemenea prevedere. Mai aşteptăm, în maxim o săptămână o să avem şi un răspuns din partea UEFA.
Nu cred că ar trebui să fie discuţii pe acest... Ce ne dorim, ca integritatea competiţiei să nu aibă de suferit. Asta e ceea ce ne dorim. Un sponsor nu are o capacitate de influenţă într-un proces de luare a deciziilor”, a declarat Răzvan Burleanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din septembrie 2013, FCSB are ca sponsor principal City Insurance, companie care contribuie anual cu un milion de euro la bugetul vicecampioanei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: razvan burleanu, fcsb