You are here:

Sorana Cîrstea, impresionată de ce a găsit la Cluj: "Rar am văzut aşa ceva!"

Sorana Cîrstea, impresionată de ce a găsit la Cluj: "Rar am văzut aşa ceva!"

Tenis

Comentarii

FED CUP | România - Canada în direct pe Telekom Sport, sâmbătă (13:00) şi duminică (12:00).

Tricolorele au ajuns la Cluj şi sunt decise să obţină o victorie care să le confirme statutul de favorite. Sorana Cîrstea s-a declarat impresionată de condiţiile oferite de arena din Cluj şi a ţinut să le mulţumească gazdelor pentru primirea de care au avut parte jucătoarele României.

"Pe hârtie pornim favorite, avem jucătoare mai bune, cu mare experienţă. Totuşi, în Fed Cup valorile se mai echilibrează. Pornim cu prima şansă şi trebuie să ne respectăm statutul.

Spre ruşinea mea, e prima oară când vin la Cluj, atât ca jucătoare cât şi ca turistă. Arena e senzaţie, rar am văzut aşa ceva. Toată lumea e extrem de deschisă şi apreciem enorm că am fost primite, adoptate. Am auzit numai lucruri bune despre acest oraş
", a declarat Sorana Cîrstea la conferinţa de presă

  • Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, Raluca Olaru, locul 45 WTA la dublu şi Ana Bogdan, locul 86 WTA vor reprezenta România în duelul cu reprezentantele Canadei. Simona Halep este la Cluj, însă doar în calitate de suporter.

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Federaţiei, Florin Segărceanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că obiectivul principal al României este să câştige grupa, fiind încrezător că poate ajunge să câştige competiţia.

 „Am emoţii suplimentare, este un debut pentru mine. Sunt prima dată la Cluj, prima dată căpitan, şi sunt plăcut surprins de ceea ce am găsit aici. Este o sală superbă, sper să fie plină şi fanii să ne fie alături. Simona este alături de noi, îi face plăcere, chiar dacă acum din tribune şi toată lumea se bucură de prezenţa ei aici. Obiectivul nostru este să câştigăm grupa, apoi meciul de baraj, iar la anul fetele să fie sănătoase. Într-o zi vom fi şi într-o finală de FedCup şi poate vom câştiga”, a declarat Segărceanu.

El a mai spus că nu este stabilită încă componenţa echipei de dublu, fiind prea devreme după prima zi de antrenamnente.

Jucătoarea Ana Bogdan s-a declarat bucuroasă că face parte din echipa României: „Este prima dată când sunt echipă, sunt onorată şi bucuroasă să fiu alături de fete. Mă simt foarte bine cu ele şi aştept confruntarea cu Canada. Am avut antrenament deja şi totul merge spre bine”.

Irina Begu a apreciat suprafaţa de joc din din Sala Polivalentă din Cluj ca fiind una rapidă. „Am mai fost o dată la Cluj şi atunci am jucat pe zgură. Suprafaţa de acum este mai rapidă şi «sare». Pentru mine şi celelalte fete cred că este o suprafaţă OK”, a spus Begu.

Jucătoarea Raluca Olaru speră să se bucure alături de fani la finalul întâlnirii cu echipa Canadei: „Avem jucătoare valoroase, şi clar avem prima şansă, suntem bucuroase să jucăm la Cluj. Sper să avem cât mai mulţi fani alături de noi şi sper să ne bucurăm împreună la final”.

Partida România - Canda va avea loc, sâmbătă şi duminică, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca şi va conta pentru Grupa Mondială II a competiţiei.

Învingătoarea din această întâlnire va juca, în aprilie, barajul pentru promovarea în primul eşalon valoric al FedCup, iar învinsa va evolua pentru menţinerea în Grupa Mondială II.

Afla mai multe despre: sorana cirsteatenisfed cup 

viewscnt
Articole similare