You are here:

Sorin Cârţu a explicat de ce a plecat de la Universitatea Craiova: „Nu a fost vorba de dat afară, sunt şi eu ca Şumudică acum!”

Sorin Cârţu a explicat de ce a plecat de la Universitatea Craiova: „Nu a fost vorba de dat afară, sunt şi eu ca Şumudică acum!”
Comentarii

Sorin Cârţu, fostul preşedinte al Universităţii Craiova, a explicat motivele pentru care nu a mai ajuns la o înţelegere cu formaţia sa de suflet.

Sorin Cârţu a explicat de ce a plecat de la Universitatea Craiova: „Nu a fost vorba de dat afară, sunt şi eu ca Şumudică acum!”

Fostul oficial al oltenilor a declarat că i s-a propus o funcţie onorifică în cadrul clubului, însă el a fost cel care nu şi-a mai dorit acest lucru. Patronul Mihai Rotaru a vrut să ocupe funcţia de preşedinte, motiv pentru care Cârţu nu s-a opus, dar nici nu a vrut să mai continue pe un alt post.

„Nu a fost vorba de dat afară, am întrerupt colaborarea. Vrea să fie el preşedinte, eu ce să fac. A zis că vrea să fie el preşedinte, iar eu să trec într-o poziţie onorifică. I-am spus că nu, că dacă el vrea să fie preşedinte, ok. Sunt şi eu ca Şumudică acum, sunt liber de contract”, a declarat Sorin Cârţu, potrivit Fanatik.
 

Rotaru, în misiune: 4 transferuri de titlu la U Craiova! Oltenii, gata de luptă cu FCSB şi CFR

Mihai Rotaru, patronul Universităţii Craiova, are o misiune în Bănie, trasată de Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul echipei mai vrea transferuri, mai exact 3 sau 4, cu care să întărească echipă pentru a fi gata de lupta cu FCSB şi CFR Cluj pentru titlul de campioană.

Universitatea Craiova îşi doreşte titlul de campioană a României şi l-a schimbat pe Eugen Neagoe cu Laurenţiu Reghecampf, după un start slăbuţ de sezon. Revenit în Bănie, Reghecampf a trasat o misiune patronului Mihai Rotaru: încă 3-4 transferuri.

Reghecampf e conştient că va fi dificil, însă a spus că s-ar mulţumi şi cu 1-2 jucători acum, iar încă doi să fie transferaţi în perioada de mercato de la începutul lui 2024.

"Eu sper să mai aducem trei sau patru jucători, lotul să fie dezvoltat valoric, campionatul e lung, dacă mai avem cum să mai aducem 1-2 jucători până la finalul perioadei de transferuri ar fi bine, dacă nu, vom încerca la iarnă, când ştim cum stăm şi de ce avem nevoie. Ideea este că ne dorim să luăm campionatul în cel mai scurt timp şi trebuie să facem sacrificii, vom schimba multe lucruri, pas cu pas, spre binele echipei, veţi vedea pe parcurs", a spus Laurenţiu Reghecampf, la conferinţa de presă dinaintnea meciului dintre Craiova şi Poli Iaşi, din Superligă.

Afla mai multe despre: sorin cartumihai rotaruuniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare