You are here:

Sorin Cârţu duce încă o luptă în Liga 1: "Nicăieri în lume nu se întâmplă ca tu să îmi faci primul 11. Noi nu observăm?"

Sorin Cârţu duce încă o luptă în Liga 1: "Nicăieri în lume nu se întâmplă ca tu să îmi faci primul 11. Noi nu observăm?"
Comentarii

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, se declară un contestatar al regulii U21 în Liga 1 şi consideră că echipele nu au nevoie de implicarea FRF pentru a promova jucători tineri.

Sorin Cârţu, împotriva regulii U21

Din următorul sezon, FRF plănuieşte ca al doilea fotbalist U21 de pe teren să fie folosit pentru cel puţin 45 de minute, pentru a evita schimbările rapide făcute după doar câteva minute de joc. 

Sorin Cârţu şi-ar dori ca regula să fie eliminată şi l-a dat exemplu pe Valentin Mihăilă: "Nici nu trebuie regula asta U21, pentru că aici se încalcă flagrant un parametru de bază în exprimarea, în ascensiunea unui fotbalist, în crearea lui ca fotbalist - concurenţa. Nicăieri în lume nu se întâmplă aşa ceva, ca tu să îmi faci primul 11. Tu, federaţie, să îmi faci mie primul 11, pentru că efectiv se încalcă drepturile unui antrenor, drepturile unui jucător. Am fost un contestatar efervescent şi sunt în continuare. 

Dacă nici eu nu am promovat tineri, atunci cine a mai făcut acest lucru? Dar au intrat pe merit, nu au fost, nu mi i-a impus nimeni. Nu mi-a spus nimeni bagă-l pe Stângă la 18 ani, federaţia. Bagă-l pe Rădoi, pe Stancu, pe Tănase. Asta e o aberaţie, dar ei, ca să îşi acopere din nereuşită, pentru că este o nereuşită din punct de vedre al spectacolului, de aia fotbalul românesc este...", a declarat Sorin Cârţu pentru Look Sport Live. 

"Trebuia să ne forţeze federaţia să îl băgăm pe Mihăilă?"

"Adică ce trebuia să ne forţeze federaţia să îl băgăm pe Mihăilă? Noi nu observam că are viteză? Sau că are o anumită tehnicitate în regimul ăsta de viteză? Astea sunt concluzii făcute aşa pe genunchi, ca să îşi acoepere nişte idei. El a intrat acolo (n.r. - la Parma) pentru că a fost transferat cu 8 milioane de euro? Păi, a fost luat pe 8 milioane şi ăla l-a ţinut rezervă. Pentru că acolo nu contează că tu eşti, că te-am transferat şi am dat nu ştiu ce bani pe tine.

În momentul în care a intrat şi-a făcut simţită prezenţa cu impetuozitate, cu elanul ăsta tineresc. Lumea l-a îmbrăţişat imediat. Au văzut în el calităţile care l-au făcut să fie transferat acolo. 

Păi, crezi că ăluia îi convenea că a dat 8 milioane pe el şi nu joacă? Şi până la urmă a intrat în echipă, apelează la el, pentru că, la momentul în care şi-a făcut apariţia în echipă, chiar s-a simţit. Aşa şi cu prezenţa lui Mihăila la Universitatea Craiova. Păi, ce dracu', trebuia să ne anunţe federaţia că are el viteză?", a mai spus Sorin Cârţu. 

Afla mai multe despre: sorin cartuu craiovauniversitatea craiovasorin cartu u21 

viewscnt
Articole similare