You are here:

Spania a câştigat pentru prima dată Campionatul European la handbal masculin. Ibericii s-au impus în finala cu Suedia

Spania a câştigat pentru prima dată Campionatul European la handbal masculin. Ibericii s-au impus în finala cu Suedia

Handbal

Comentarii

Naţionala de handbal masculin a Spaniei este noua campioană europeană, după ce a învins duminică, în finala CE din Croaţia, reprezentativa Suediei, cu scorul de 29-23 (12-14).

Spania a cucerit prima medalie de aur auropeană, după alte patru finale disputate, în timp ce Suedia adună şi ea cinci finale, dar din care a câştigat patru. Spania obţine şi calificarea directă la CM din 2019, dar şi la CE din 2020.

Tot duminică, în meciul pentru medalia de bronz, Franţa – Danemarca, scor 32-29 (17-14). Această partidă a fost condusă de arbitrii români Constantin Din şi Sorin Dinu, fiind ultima din cariera lor internaţională, care a mai inclus şapte turnee finale de mari competiţii rezervate naţionalelor, precum şi o finală a Ligii Campionilor.

În semifinale, Spania a eliminat campioana mondială en-titre, Franţa, iar Suedia a trecut de Danemarca, deţinătoarea titlului olimpic.

Înaintea finalei mici, EHF a anunţat şi All Star Team a CE din Croaţia: cel mai bun portar - Vincent Gerard (Franţa), extremă stânga – Manuel Strlek (Croaţia), inter stânga – Mikkel Hansen (Danemarca), centru – Sander Sagosen (Norvegia), pivot – Jesper Nielsen (Suedia), inter dreapta – Alex Dujshebaev (Spania), extremă dreapta – Ferra Sole (Spania), cel mai bun apărător – Jakov Gujun (Croaţia) şi MVP – Jum Gottfridsson (Suedia).

Naţionala României a evoluat în turul II preliminar al competiţiei, dar a încheiat, în iunie 2017, pe locul 3 o grupă din care au mai făcut parte Belarus, Serbia şi Polonia, şi a ratat calificarea la turneul final, unde au ajuns doar primele două clasate.

În 2016, titlul european a fost câştigat de Germania, care s-a impus în finală, în faţa Spaniei, cu scorul de 24-17. 

Campionatul European din 2020 va avea loc în trei naţiuni, Austria, Norvegia şi Suedia, între 10-26 ianuarie, cu participarea, în premieră, a 24 de echipe.

Afla mai multe despre: spaniahandbal masculinsuedia 

viewscnt
Articole similare