Karim Yoda, fost jucător în Liga 1 la Astra Giurgiu are parte de un debut excelent de sezon la noua sa formaţie, Racing Santander.
Karim Yoda a marcat patru goluri în primele şapte meciuri disputate pentru Racing Santander şi a primit elogii în presa iberică: ”E formidabil. Apare când nu te aştepţi” scrie El Diario Alerta, care îl numeşte pe Yoda ”golgheterul neaşteptat al lui Racing”.
Fostul fotbalsit al Astrei a marcat în remizele cu Almeria şi UD Las Palmas, goluri decisive. A punctat apoi contra lui Mirandes (4-0) şi duminică în remiza de pe El Molinon, cu Sporting Gijon (1-1).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cotat încă la 300 de mii de euro, aripa ajunsă la 30 de ani a semnat cu Racing, după ce a jucat câteva luni în Ucraina la Karpaty Lvov. El este coechipier la noua sa formaţie cu Luca Zidane, fost jucător în lotul lui Real Madrid, stagiunea trecută. În România, Yoda a evoluat în sezonul 2013-2014 şi a câştigat Cupa României. S-a transferat apoi la Getafe, unde a rămas timp de patru sezone, bifând experienţe şi la Almeria sau Reus în fotbalul spaniol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: karim yoda