Pe 18 iunie 2020, Juan Carlos Unzue (55 de ani) anunţa că "semnez cu echipa pacienţilor SLA", printr-un mesaj emoţionant.
de Andrei Pal
SPECIAL | Boala fără tratament a unei legende. 91.000 de oameni pentru unul
Afla că este diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală fără tratament, o maladie neurodegenerativă progesivă, a cărei speranţă de viaţă este cuprinsă între 3 şi 5 ani.
Cu peste 300 de meciuri în LaLiga, la Barcelona, Sevilla sau Osasuna, şi cu o triplă istorică din postura de antrenor secund al lui Luis Enrique pe Camp Nou (2015), Unzue pornea o luptă directă cu un adversar pentru care nu participase la "vizionări", aşa cum făcea cu adversarii Barcelonei în vremea când pregătea partidele cu "Lucho" Enrique.
91.000 de oameni pentru unul, pentru "boala pentru care nu există vindecare"
La puţin peste doi ani distanţă de la momentul în are a fost diagnosticat cu SLA, Juan Carlos Unzue a fost, miercuri seara, protagonistul unui meci caritabil între Barcelona şi Manchester City (3-3, pe Camp Nou), la care au participat peste 91.000 de oameni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai exact, 91.062 a fost numărul de bilete vândute de Barcelona cu ocazia meciului caritabil cu echipa fostului jucător şi antrenor, Pep Guardiola.
Unzue a fost în centrul atenţiei, a dat lovitura de start şi a stat pe bancă, lângă Xavi, aşa cum o făcea pe vremea când trebuia să-l ajute pe Luis Enrique în luptele din LaLiga şi Liga Campionilor, încheiate triumfător de catalani la finalul sezonului 2014/2015, pe când Xavi era încă jucător.
Înaintea startului partidei caritabile, însoţit pe gazon de alţi pacienţi cu scleroză laterală amiotrofică, Juan Carlos Unzue a ţinut un discurs plin de emoţie: "Primul lucru pe care vreau să-l transmit este recunoştinţa noastră Barcelonei şi lui Manchester City pentru compromis şi pentru sensibilitatea de care au dat dovadă în privinţa cauzei noastre. În al doilea rând, aş vrea să mulţumesc tuturor celor prezenţi şi tuturor celor care ne vor ajuta în continuare.
Nu în ultimul rând, vreau să transmit că noi, oamenii din echipa SLA, ne dorim să continuăm să trăim şi să ne bucurăm de viaţă!", a spus Unzue, pe gazon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
— FC Barcelona (@FCBarcelona_es) August 24, 2022
În 2020, Sergi Roberto, unul dintre căpitanii Barcelonei, şi-a pierdut mama în lupta cu scleroza laterală amiotrofică, astfel că a fost implicat activ în promovarea acestei partide de binefacere.
— FC Barcelona (@FCBarcelona_cat) August 23, 2022
Ce este scleroza laterală amiotrofică
Scleroza laterală amiotrofică, cunoscută peste Ocean şi sub denumirea de boala Lou Gehrig, este un cumul de afecţiuni neurologice progresive, care cauzează disfuncţii la nivelul nervilor care controlează mişcările musculare. În general, pacienţii diagnosticaţi cu scleroza laterală amiotrofică supravieţuiesc pe o perioadă de 3-5 ani, însă 10% dintre pacienţi supravieţuiesc chiar şi mai mult de 10 ani de la debutul simptomelor. Această boală afectează celulele din creier, dar şi pe cele din măduva spinării, determinând astfel apariţia slăbiciunii musculare, pierderea funcţiilor locomotorii, probleme de respiraţie, paralizie şi, uneori, şi decesul.
Ca jucător, Unzue, fost portar, a evoluat pentru Osasuna, Barcelona, Sevilla, Tenerife şi Real Oviedo.
Afla mai multe despre: juan carlos unzue, barcelona, scleroza laterala amiotrofica