Atacantul francez Kylian Mbappe nu mai are nevoie de prea multe prezentări. S-au tocit multe taste pentru a i se reliefa măiestria. Fie că a fost vorba despre evoluţiile de la Paris Saint-Germain, AS Monaco sau naţionala Franţei, fie despre eternul zvon că va ajunge la Real Madrid.
Totuşi, un detaliu care a ajuns foarte rar pe ”prima pagină” a publicaţiilor din România este influenţa uriaşă a familie asupra drumului pe care atacantul francez l-a urmat până în momentul de faţă.
Doi dintre cei mai puternici oameni din fotbalul mondial, Florentino Perez şi Nasser Al-Khelaifi, au simţit această influenţă - mai ales a mamei fotbalistului - pe propria piele, în timpul numeroaselor negocieri.
Cu ajutorul jurnaliştilor din presa internaţională, Orange Sport vă oferă un material PREMIUM, în care sunt cuprinse cele mai importante momente din viaţa lui Kylian Mbappe, sub atenta îndrumare a mamei sale şi a tatălui său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Faceţi cunoştinţă cu Fayza Lamari, mama lui Kylian Mbappe
Când Kylian Mbappe a vorbit prima oară despre plecarea de la PSG, în 2021, mama sa, Fayza Lamari, a acceptat să acorde un interviu pentru a detensiona întreaga situaţie.
În primă fază, a minimizat declaraţia publică realizată de fiul său. A spus că fiul său şi PSG se află în toiul discuţiilor pentru prelungirea contractului, iar negocierile decurgeau foarte bine şi că, cu toate că visa de mic să joace la Real Madrid, trăia o frumoasă poveste la Paris.
Când a fost întrebată dacă, de fapt, dorinţa de a se transfera la Madrid provine mai degrabă din partea ei, decât a fiului său, Fayza a râs: ”Tatăl lui voia să rămână, iar avocatul şi eu voiam să plece. Dar niciunul dintre noi nu decide. Când Kylian vrea ceva, poţi să încerci să faci orice. El va face doar ce vrea. Doar el”, a declarat într-un interviu pentru Le Parisien. Atunci avea să iasă pentru prima dată cu adevărat în prim-plan personalitatea Fayzei
De când Mbappe a lansat ultimul anunţ-bombă, acea scrisoare către PSG prin care anunţa că nu va activa opţiunea de prelungire a contractului scadent în vara lui 2024, a fost luat în colimator de presă, la fel şi reprezentanţii săi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În primul rând mama sa, care a căpătat foarte multă forţă în discuţiile privind viitorul fiului său, gestionând acele conversaţii tensionate cu şefii celor de la PSG, dar şi un posibil transfer la Real Madrid.
Iniţial, Kylian Mbappe era reprezentat la comun de către părinţi, împreună cu avocatul Delphine Verheyden. Tatăl său, Wilfried, se ocupa de partea fotbalistică, iar mama sa, Fayza Lamari, de partea comercială, economică.
Cuplul s-a despărţit, însă a rămas în relaţii foarte bune. În timp ce aceştia se completau în gestionarea carierei Kylian, Lamari, împreună cu Verheyden, a devenit mai influentă, în special în ceea ce priveşte negocierile cu cluburile.
Asta o transformă, probabil, în cea mai puternică femeie din fotbalul mondial. O mamă ce are misiunea de a ghida şi gestiona cariera jucătorului considerat pe bună dreptate cel mai valoros jucător al ”Generaţiei post-Messi”.
Lamari, în vârstă de 48 de ani, nu se teme absolut deloc să agite spiritele. În vara lui 2022, ea şi Kylian au lăsat să expire contractul cu PSG până în ultimele cinci săptămâni.
În acelaşi timp, se purtau negocieri cu Real Madrid şi se părea că cele două cluburi sunt într-o continuă concurenţă, înainte ca, într-un final, jucătorul să semneze un nou contract, pentru aproximativ 43.000.000 de euro pe an.
Dacă super-agenţii Jorge Mendes sau regretatul Mino Raiola ar fi realizat o mişcare similară, ar fi fost considerată o ”operă de artă”. Însă, fără tam-tam, Fayza Lamari a rămas în umbră.
Este descrisă ca fiind o persoană ”dificilă”, ceea ce i-a dus pe englezi cu gândul la celebra descriere atribuită fostului prim-ministru britanic Theresa May: ”o femeie infernal de dificilă (n.r. - bloody difficult women)”.
În unele cercuri încă mai există acele aşteptări precum că femeia, în afaceri - mai ales în cele dominate de către bărbaţi - nu i se permite să fie dificilă.
Perez şi Al-Khelalfi, jucaţi pe degete de Fayza Lamari
Fayza consideră că, pentru a reprezenta corespunzător interesele fiului său, nu are altă opţiune decât să lupte.
Fie că este vorba despre adoptarea unei abordări dificile în negocierile contractuale, în încercarea de a învinge bărbaţi puternici precum preşedintele celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi, sau preşedintele celor de la Real Madrid, Florentino Perez, sau riposta împotriva celor care îi vorbesc fiul de rău: jurnalişti, fani, coechipieri sau chiar mama unui coleg de echipă, cum a fost cazul Veroniquei Rabiot, după ratarea penalty-ului din meciul cu Elveţia din optimile de finală de la EURO 2020.
”El devenise ţinta principală în spaţiul public”, declara Lamari pentru Le Parisien, despre criticile pe care fiul său le-a primit după EURO 2020. ”Şi acolo intervine mama. Are 22 de ani (acum 25) şi mai face greşeli, dar asta nu înseamnă că merită tot ce i s-a întâmplat. Deci, în acea situaţie, iese lupoaica din mine”.
Lamari s-a născut tot în Bondy, precum Kylian, la periferia oraşului Paris, însă părinţii ei făceau parte dintr-un grup etnic din regiunea muntoasă Kabylia, din nordul Algeriei.
Din toate punctele de vedere, această ”latură Kabyle” a caracterizat stilul lui Lamari de pe terenul de handbal, unde a jucat pentru AS Bondy, în prima ligă a Franţei, la sfârşitul anilor 90.
”Era o figură emblematică a clubului de handbal din Bondy”, a poveste Jean-Louis Kimmoun, fostul preşedinte al clubului, pentru Le Parisien, în 2017.
”A crescut chiar în faţa sălii de joc, iar mulţi dintre fraţii ei au jucat pentru acest club. Pe teren, era o luptătoare şi uneori lucrurile deveneau destul de aprinse când se intersecta cu adversarele sale. Multe dintre acestea încă-şi amintesc de meciurile împotriva lui Fayza”.
Al-Khelaifi ar putea şi el confirma acest lucru. La fel şi Perez, dar şi directorul executiv al celor de la Real Madrid, Jose Angel Sanchez, care au fost amândoi şocaţi când, având speranţe considerabile, au fost refuzaţi în vara lui 2022, în timp ce semna un acord uriaş la Paris, de aproximativ 40.000.000 de euro pe an.
Pe parcursul negocierilor din 2022 cu Madrid - care erau permise conform regulilor FIFA, deoarece Mbappe se afla în ultimele şase luni de contract - se spune că a Lamari a fost respectuoasă, dar de neînduplecat.
Indiferent de câte concesii a obţinut din partea celui mai mare club de fotbal din lume - Real Madrid fiind chiar dispusă să renunţe total la drepturile de imagine ale jucătorului pentru a-l transfera - ea a păstrat atitudinea de jucător de poker, precum cel mai experimentat negociator.
”Este nemiloasă. Îţi spune NU - şi nu renunţă la niciun centimetru. Voia mai mult”, a transmis o sursă din cadrul clubul spaniol, care a preferat să rămână sub protecţia anonimatului.
Incredibil! Cum l-a ratat Chelsea pe Mbappe. Mama ştia că va ajunge star
În vara lui 2011, un tânăr în vârstă de 12 ani, Kylian, începea să atragă tot mai mult atenţia altor cluburi, în tricoul celor de la Bondy.
Aşadar, la un moment dat, a fost chemat pentru a da o probă la Chelsea. Fusese remarcat de către Daniel Boga, cel care se ocupa cu recrutarea tinerilor jucători la Chelsea, şi cel care îl adusese la club şi pe fratele său Jeremie, cel care acum evoluează la Nice.
”La început, vorbeam cu tatăl”, povestea Boga, pentru The Athletic. ”Dar apoi a venit mama şi, când s-a întâmplat asta, puteai simţi că ea este cea care controla totul. Ea era cea care vorba cu clubul. Tatăl său nu prea vorbea. Era destul de calm şi relaxat.
Mama este precum focul - bam, bam, bam, bal! La trial, tatăl nu i-a spus niciodată fiului: `Driblează, fă asta, fă asta`. Poate îi spunea după aceea. Dar mama era lângă teren: `Kylian, ia mingea, deposedează-l, du-te, şutează`.
Dar ceea ce s-a întâmplat după aceea avea să-i rămână întipărit în minte pentru totdeauna lui Boga. ”Jim Fraser, acum şeful Departamentului de Dezvoltare a tinerilor de la Chelsea le-a explicat părinţilor lui Mbappe că, deşi sunt impresionaţi de talentul fotbalistului, doresc să vadă mai multă dedicare în jocul său fără minge.
Le-au transmis: `Vrem să-l vedem din nou şi vrem să vedem această parte a jocului său`. Dar apoi mama a spus, `Nu, nu vom mai veni`. Spuneţi-le: `Nu va mai veni. Dacă vrei să-l semnezi, semnează-l acum`.
Iar ea a mai spus: `Peste cinci ani, vei veni înapoi pentru el cu 50 de milioane de lire sterline`. Mi-a spus: `Tradu asta!`. Nu am putut spune asta. E prea arogant să spui aşa ceva, aşa că n-am tradus. I-am spus doar lui Jim: `Nu cred că vor reveni, aşa că trebuie să iei o decizie acum`.
Cluburile mari nu îşi doresc să primească ultimatumuri din partea reprezentanţilor jucătorilor, cu atât mai puţin partea părinţilor unui puşti de 12 ani.
Este genul de abordare neconvenţională, cu excepţia cazului în care talentul jucătorului este una extrem de mare, aşa cum era cazul lui Mbappe.
”Era foarte încrezătoare. Ştia că băiatul ei va reuşi. Nu ştiu cum, dar ştia asta. Aşa că era relaxată. De fiecare dată îmi spunea: `Daniel, nu-ţi face griji. Băiatul meu va reuşi` . Nu ştia cât de mare va fi, dar cu siguranţă ştia că va reuşi”, a povestit Boga.
”Eşti un geniu al fotbalului, Kylian. Sigur nu te vei plictisi în Ligue 1?”
În ”Je M`Appelle Kylian”, romanul grafic lansat în 2021, tatăl său este caracterizat drept o persoană afectuoasă, cu ochii larg deschişi, trăind un vis prin fiul său. Mama sa, însă, este descrisă complet diferit: o sursă constantă de încurajări pentru lecţiile de la şcoală şi cursurile de muzică, dar în rest mai cinică, contradictorie, poate puţin frustrată de viziunea simplă a soţului şi a copiilor săi.
Într-una dintre poveşti, Lamari Fayza a cerut o întâlnire cu Luis Campos, pe atunci director sportiv la AS Monaco, iar acum la PSG, deoarece fiul său era plictisit de rutina de antrenament de la U17, acolo unde era antrenor Bruno Irles.
Întreaga situaţie se sfârşeşte cu Mbappe lăsat să se antreneze separat, pentru nevoile sale, şi cu Lamari care mai adaugă o luptă câştigată şi îi transmite lui Campos: ”Kylian este puternic mental” şi spre deosebire de unii dintre colegii săi de la Monaco, ”are părinţii prezenţi”.
O altă întâmplare, semnificativă, îi are în prim-plan pe Mbappe şi pe mama sa în momentul în care visa la glorie şi mulţi bani în tricoul celor de la PSG. Înainte să semneze contractul cu formaţia pariziană, Lamari l-a întrebat pe Kylian: ”Eşti un geniu al fotbalului, Kylian. Sigur nu te vei plictisi în Ligue 1?”.
Era nesigură de pasul lui Kylian la PSG, aşa că pentru ea, o plecare în vara lui 2022 nu era o problemă, ci doar o nouă etapă atinsă.
”Şi-a dat seama că jucătorul are cu adevărat mai multă putere atunci când devine liber sau când este în ultimul an de contract. Ei ştiu asta, altfel nu ar fi într-o situaţia în care pot obţine atât de mulţi bani”, a transmis un impresar, sub protecţia anonimatului, pentru The.Athletic.
Cu toate acestea, Lamari nu s-a simţit niciodată în control deplin. Atunci când Mbappe a ”explodat” la 18 ani, la AS Monaco, reuşind să câştige titlul în Ligue 1, în sezonul 2016/2017, cu 26 de goluri în toate competiţiile (inclusiv şase în grupele Ligii Campionilor, totul a devenit prea mult.
”M-am întrebat ce se întâmplă. El devenise precum Justin Bieber - şi asta mă speria. Între meciurile împotriva lui Manchester City (februarie-martie 2017) şi transferul său la PSG (august 2017), m-am îngrăşat 24 de kilograme. La început este dificil, pentru că nu eşti pregătit pentru aşa ceva”, a afirmat Lamari, pentru Le Parisien, în 2021.
Jires Kembo Ekoko, fratele vitreg al lui Kylian Mbappe
Lamari şi fostul ei soţ, tatăl lui Kylian, trecuseră printr-o aventură asemănătoare, cu fiul lor adoptiv, Jires Kembo Ekoko, ajuns acum la 36 de ani, care la un moment dat era un jucător de bază la Rennes.
A mai evoluat, apoi, prin Emiratele Arabe Unite, Qatar şi Turcia. Le-a oferit o perspectivă despre capcanele pe care industria fotbalului mondial ţi le poate întinde.
- Cea mai mare cotă de piaţă a sa, conform transfermarkt.de, a fost 4.000.000 de euro, în decembrie 2011.
Jires Kembo Ekoko & Kylian Mbappe pic.twitter.com/Hu6F3TxAws
— tiriquiqui (@tiriquiqui) February 22, 2018
Cum s-a ajuns la colaborarea cu Verheyden
Cu toate acestea, talentul şi potenţialul lui Mbappe au făcut totul mai dificil, într-o familie cu mijloace modeste - tatăl său era un simplu antrenor de fotbal, iar mama sa era coordonatoare în departamentul de recreere din Bondy, aşa că aveau nevoie de ajutor.
”În primul rând, ne-am întâlnit cu cinci avocaţi, nume grele din lumea fotbalului. Pentru a înţelege mai bine atitudinea lor, nu le-am spus că sunt mama lui Kylian. Am venit la întâlniri fără să îndeplinesc standardele lor. Cântăream cu 30 de kilograme în plus şi eram îmbrăcată modest. Era vorba doar despre bani şi comisioane. `Nu vă faceţi griji, doamnă. Nu plătiţi. Ne vom plăti din contractul pe care îl vom negocia cu clubul`.
Această abordare m-a deranjat. Era important să avem pe cineva care să ne sfătuiască fără să fie disperat după bani. I-am spus lui Kylian să se întâlnească cu Delphine Verheyden, iar el a fost de acord. I-am spus să vadă partea bună a lucrurilor - dacă îi era destinat să fie campion, două femei aveau să aibă grijă de el, în plus faţă de tatăl său. Era o adevărată lovitură pentru fotbalul masculin, condus de către bărbaţi”, a declarat Lamari, în vara lui 2023, într-un interviu acordat pentru Tribune de Geneve.
KEWJF
Când Remi Dupre, un jurnalist de la publicaţia franceză ”Le Monde” l-a întâlnit prima dată pe Mbappe, în timpul şederii sale la Academia Clairefontaine, ”avea impresia că şeful era Wilfried”. Dar în timp, influenţa lui Lamari a crescut considerabil.
KEWFJ (care sunt acronimele de la Kylian, Ethan, Wilfried, Jires şi Fayza) a început ca o companie mică, pentru a gestiona contractele comerciale ale lui Mbappe. Acum este o afacere mult mai mare, cu o echipă întreagă de consilieri, extinsă în domeniile de marketing şi afaceri comerciale. A avut o cifră de afaceri de 12,2 milioane de euro în 2021, în creştere faţă de cele 11,6 milioane de euro din anul 2020. Chiar dacă F-ul este ultimul în nume, Fayza este cea care controlează totul.
Până în primăvara lui 2022, Florentino Perez era convins că a obţinut semnătura jucătorului, aşa cum se întâmplă mai mereu cu jucătorii doriţi de Real Madrid. Lamari a susţinut în numeroase rânduri că ar fi bine pentru Kylian să se transfere în Spania. Însă, negocierile cu PSG au continuate. În majoritatea timpului, chiar dacă au fost şi episoade tensionat, discuţiile au fost civilizate.
Şefii celor de la PSG îi bănuiau pe cei din familia lui Mbappe că joacă ”la două capete”: tatăl său apărea în loja privată al lui Al-Khelaifi, de pe Parc des Princes, vorbindu-i frumos şi făcând toate toate gesturile potrivite pentru a menţine discuţiile, iar mama, Lamari, se afla în discuţii cu cei de la Real Madrid. Pentru unii, însă, păreau doar doi părinţi ce afişează un anume grad de haos, divorţaţi, care au agende total diferite.
Uitându-se în spate, PSG a trebuit să-i dea lui Mbappe un salariu imens, o sumă incredibilă la semnătură, dar şi siguranţa unei influenţe decisive în stabilirea planurilor viitoare ale clubului. Aşadar, în disperarea lor de a nu-l pierde liber, au acceptat un contract până în iunie 2024, cu opţiunea lui de prelungire pentru încă un an, dacă doreşte fotbalistul. Aşa a ajuns PSG încă o dată într-o situaţie mega-dificilă.
”Kylian este cel care ia toate deciziile, inclusiv pe care în care a rămas la PSG, în 2022. Da, evident că există multă presiune: politică, sportivă, media. Dar a decis el? Da. Cred că el este cel care-şi ia deciziile, dar familia lui are o influenţă puternică. Nu ar lua aceste decizii fără a se consulta cu părinţii şi avocatul său”, a transmis Dupre.
A semnat cu PSG, dar era cu gândul la Real Madrid!
În vara lui 2023, imediat după ce s-a făcut publică scrisoarea prin care Mbappe anunţa că nu va prelungi contractul scadent în vara lui 2024, s-a aflat că aceasta ar fi fost redactată în iulie 2022. La doar două luni după ce a semnat noul contract cu PSG şi a fost prezentat pe Parc des Princes, purtând un tricou pe spatele căruia scria ”Mbappe 2025”.
Opiniile sunt împărţite în ceea ce priveşte întrebarea: ”I-a păcălit familia Mbappe pe cei de la PSG?”. A fost vorba despre un contract scurt şi profitabil, aproape în întregime în avantajul său. Ceea ce înseamnă că a putut păstra foarte multă influenţă asupra viitorului său şi, totuşi, să-şi îndeplinească şi visul de a juca la Real Madrid în viitorul apropiat. Sau a fost ceva ce l-a determinat să se răzgândească la doar câteva săptămâni după ce şi-a dat acordul de prelungire?
Lamari a spus că a fost pur şi simplu o problemă în care şi-a reprezentat interesele fiului său. Aşa cum a anunţat şi ea, decizia finală va sta întotdeauna la jucător - la fel va fi şi cu fratele lui Mbappe, Ethan, în vârstă de 16 ani, un mijlocaş promiţător din academia lui PSG.
Boga, devenit impresar între timp, a simţit nevoia de a aplauda reuşita familiei Mbappe, în raportul cu PSG: ”Vă puteţi da seama? Semnezi un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, însă acea opţiune îţi aparţine ţie, jucătorului. Nu ştiu cum a acceptat clubul aşa ceva. Un an mai târziu, clubul se va afla din nou într-o poziţie în care jucătorul va rămâne doar cu un an de contract. Deci, ori îl vinde atunci, ori îl pierde gratuit. Ori, va trebui să-i prelungească din nou contractul şi să-i dea alte 100.000.000 de euro”.
”Lamari este una dintre cele mai puternice persoane din fotbal”
Când reprezinţi pe cineva de nivelul lui Mbappe, spune el, regulile obişnuite nu se aplică. O sursă care a fost la curent cu negocierile dintre Mbappe şi PSG a afirmat:
”Lamari este una dintre cele mai puternice persoane din fotbal, pentru că are un produs imbatabil. Şi este foarte isteaţă. A înţeles totul. Nu are experienţă în calitate de agent, dar este foarte deşteaptă în privinţa vieţii. Ascultă şi, dacă înţelege argumentele celuilalt, le apreciază şi ştie cum să fie ghidată.
Are un avocat (Verheyden) care îi explică totul, iar ea stabileşte strategia. A jonglat cu două dintre cele mai puternice cluburi din lume pentru a obţine cea mai bună înţelegere pentru fiul ei. Este vorba doar despre familie şi banii ei. Trăieşte pentru asta. Îşi protejează foarte mult fiul, astfel încât el nu îi poate reproşa nimic”.
Într-un interviu acordat celor de la ”Paris Match” înaintea Cupei Mondiale din 2018, Mbappe a atins şi subiectul relaţiei cu mama sa.
”Îi spun totul - chiar şi despre prietenele mele. Ea ştie totul. Este confidenta mea. Avem aceleaşi gusturi la haine. Face poze la haine şi mi le trimite. Dar adesea le cumpără fără să mă întrebe şi nu greşeşte. Avem o chimie reală chiar şi pentru asta.”
Mbappe a făcut o diferenţiere clară între relaţia cu tatăl său, cu care vorbeşte aproape exclusiv despre fotbal, şi cea cu mama sa, alături de care călătoreşte cu maşina şi ascultă artişti francezi celebri din anii 1980, precum Patrick Bruel şi Daniel Balavoine.
”Trei ani nu ne-am atins de bani”. Kylian are o fundaţie caritabilă
Tot într-un interviu din 2021, tot pentru Paris Match, Lamari a povestit despre sentimentul de nelinişte care a cuprins familia după ce Mbappe a semnat cu PSG, în vara lui 2017, şi a văzut salariul ajungând la un nivel mult peste aşteptările lor.
”Trei ani nu ne-am atins de bani. Aveam sindromul omului sărac. Mă temeam că ne vom trezi şi vor spune: `Daţi-ne banii înapoi`. Am început să investim abia acum un an (n.r. - 2020). Relaţia cu banii este una unică. El nu are niciodată card de credit sau bani la el uneori îi spun: `Nu vrei să iei cu tine 200 de euro`. Dar el răspunde că nu e nevoie. El vrea doar să joace fotbal.
Nu este un cheltuitor. Suntem incredibil de norocoşi să avem bani, dar nu facem din asta un scop în sine. Kylian nu joacă fotbal pentru bani. Dacă ar face-o, nu ar putea să reuşească în tot ce şi-a propus”.
Kylian Mbappe are o fundaţie caritabilă numită ”Inspired by KM”, care sponsorizează 49 de băieţi şi 49 de fete din diverse medii sociale. Astfel, acesta le plăteşte studiile necesare pentru a-şi construi o carieră, dar şi pentru a fi exemple de urmat pe viitor.
Este implicat în numeroase alte iniţiative sociale, dar nu mai este niciun secret că ”Inspired by KM” este una dintre ideile lui Fayza Lamari. De la o vârstă fragedă, aceasta a insistat ca el să-şi folosească averea şi faima pentru a face cât mai mult bine.
Într-un interviu pentru ”Tribune de Geneve”, Lamari a afirmat: "Viaţa lui ca om este mai importantă decât viaţa lui ca fotbalist. Are această capacitate de a oferi plăcere oamenilor, de a crea emoţii. Mândria mea cea mai mare va fi ceea ce va construi ca om”.
Aşadar, nu cred că poate cineva să le reproşeze reprezentaţilor săi, în special lui Lamari, că fac tot posibilul pentru a maximiza profiturile de pe urma unui brand construit cu mult talent şi mai multă sudoare.
Una dintre marile frustrări ale taberei lui Mbappe este că drepturile comerciale asupra imaginii sale sunt în mare parte deţinute de club.
În aprilie 2023, Mbappe şi-a exprimat nemulţumirea pe Instagram, legată de faptul că vocea sa a fost folosită de club pentru a promova abonamentele pentru sezonul 2023/2024.
”PSG este un club mare şi o familie mare, dar cu siguranţă nu este Kylian Saint-Germain”, ar fi declarat, la un moment dat, Lamari.
În martie 2022, Mbappe a condus un boicot la lotul naţional al Franţei, deoarece nu a dorit să fie asociat cu anumite produse. Şase luni mai târziu, la Cupa Mondială din Qatar, a ales să nu participe la şedinţa foto din cauza unor neînţelegeri legate tot de drepturile de imagine.
Kylian Mbappe ştie ce valoare are. Mama sa se asigură de acest aspect. Dupre sugerează că Mbappe a trecut dincolo de bariera fotbalului: ”E un brand, un obiect politic, un afiş publicitar, un ambasador pentru suburbiile oraşului. Pentru familie, modelul este Michael Jordan".
Mbappe a fost invitat la Palatul Elysse
Recent, Kylian Mbappe a fost invitat de către preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la un dineu fastuos, la Palatul Elysee. Atacantul francez a fost aşezat la aceeaşi masă cu cel mai bogat om din lume, Bernard Arnault, şi emirul Qatarului.
Întrebat dacă s-a discutat, printre altele, şi despre o posibilă prelungire a contractului cu PSG, Emmanuel Macron a răspuns:
”Nu, nu, nu, deloc (n.r. dacă pot să apară întorsături de situaţie în cazul lui Kylian Mbappe). Nu am discutat despre acest subiect. Las conducerea clubului să se ocupe de asta.
Era normal să fie aici, este un mare campion, care a făcut spectacol în finala Cupei Mondiale din Qatar. În orice caz, sunt deja şapte sezoane de când este la PSG.
Toţi francezii îl admiră pe acest fotbalist atât de promiţător, dar nu fost astfel de discuţii”.
Kylian Mbappé arrives to meet with Emmanuel Macron, Nasser Al Khelaifi and Emir of Qatar.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) February 27, 2024
As reported, PSG will not try to offer Mbappé a new contract — not even topic of this meeting.
Mbappé, only negotiating with Real Madrid.
@danigilopezpic.twitter.com/uCo8IePf2N
- Citește și
- Emmanuel Macron, glume cu Mbappe şi cu emirul Qatarului, la dineul de la Palatul Élysée. Ce le-a spus preşedintele Franţei celor doi invitaţi
- Kylian Mbappe a cerut primul transfer la Real Madrid, iar Florentino Perez i-a făcut pe plac
- Kylian Mbappe va lua masa cu preşedintele Franţei şi emirul Qatarului. Va fi întors din drumul către Madrid?
- După Kylian Mbappe, un alt jucător de la PSG vrea să se transfere la Real Madrid
- Transferul la Real, în linie dreaptă! Sergio Ramos s-a oferit să-i vândă lui Kylian Mbappe o vilă pe care o deţine lângă Madrid
Afla mai multe despre: lamari fayza, wilfried mbappe, bondy, kylian mbappe, psg, real madrid, nasser al-khelaifi, florentino perez