Michael Pereira a acordat un interviu special paginii de YouTube a celor de la CFR Cluj.
Fotbalistul CFR-ului a mărturisit pentru început cum a fost copilăria sa: ”Michael este un băiat cu surori, nu am fraţi, am crescut alături de multe femei”.
Născut în Franţa, la Livry-Gargan, Pereiera a început fotbalul în această ţară, la nivel amator: ”Aşa cum ţi-am zis, am patru surori şi nu voiau să se joace cu mine. Soluţia pentru părinţii mei era să îmi ia o minge şi să mi-o arunce. Mereu am avut noroc pentru că am crescut într-o zonă bună la casă cu gradină, acolo m-am putut juca liniştit” a explicat el. Totodată, Pereira s-a declarat extrem de încântat de aventura sa din românia, care a început în 2019, după şapte ani în fotbalul iberic şi încă trei în Turcia: ”Soţia mea vrea să mă ducă în toate părţile pentru că îi place foarte mult Clujul, îi place să iasă, dar noi fotbaliştii avem nevoie de odihnă”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Michael şi-a amintit de debutul său la Real Mallorca, echipă prin care a şi făcut pasul spre profesionişti: ”A fost incredibil pentru ca primul meu meci în care am jucat ca fotbalist profesionist a fost împotriva lui Real Madrid antrenat de Mourinho şi la care juca Cristiano Ronaldo”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum este el alintat de coechipieri în vestiar? ”Cel mai des îmi spun ”puma”! Pentru că spun ei că joc ca o panteră, adică sunt agil, sunt şi puţin rapid, mă duc fie în stânga, fie în dreapta. De asta îmi spun aşa” a mărturisit francezul.
Pereira a ajuns la CFR Cluj în 2019. A jucat 31 de meciuri şi a marcat de trei ori pentru actuala campioană a României. El are 171 de meciuri în tricoul formaţiei Real Mallorca şi alte 33 în tricoul echipei secunde a clubului iberic.
Afla mai multe despre: michael pereira